PURGATÓRIU (< lat., it., fr.) s. n. Loc sau stadiu de purificare după moartea fizică, dar înaintea trecerii definitive la viața de apoi, unde sufletele celor care au murit în Harul Domnului ispășesc păcatele ușoare neiertate încă sau îndură pedeapsa temporală pentru păcatele iertate deja. Primele reprezentări despre p. sunt atestate în parsism, în creștinism ideea trecând prin Clement din Alexandria, Origene, Ciprian, Ambrozie, Augustin, Grigorie cel Mare, dar fiind recunoscută oficial doar de biserica romano-catolică prin Conciliul de la Florența (1439); bisericile răsăritene nu au preluat doctrina despre p., iar protestanții au respins-o de la început. În prezent, unii teologici catolici pun la îndoială existența p., în timp ce alții invocă o distincție din „Noul Testament”, prin cuvintele grecești geenna și hades, între focul care arde și devorează (geenna) și focul care purifică (hades). ♦ Fig. Loc, timp etc. de suferință.