Definiția cu ID-ul 714038:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PULSÁR (< engl.) s. n. Sursă cosmică emițătoare de radiounde cu lungimi de ordinul metrilor sau centimetrilor, cu frecvențe de ordinul megahertzilor și cu perioade de câteva sutimi de secundă până la câteva secunde. Unele p. (sisteme binare) emit și radiații din domeniile: optic, X sau γ. Primul p. a fost descoperit, în 1967, de astrofizicienii britanici A. Hewish și J. Bell Burne cu un radiotelescop special. P. sunt stele neutronice cu o masă ce nu depășește 3 mase solare și cu diametrul de c. 10 km și care se rotesc foarte repede.