PRÎNZI, prînzesc, vb. IV. Intranz. A lua masa de prînz, a mînca la amiază; (Transilv., Bucov.) a lua masa de dimineață. O s-avem cinstea și plăcerea de a prînzi între patru ochi? – Ba, cu voia matale, domnule Bădie, s-avem cinstea și plăcerea de a prînzi între douăzeci și patru. HOGAȘ, M. N. 24. Aici să șezi să prînzești, îți dau lapte dulce, acru și smîntînă de poftești. PANN, P. V. I 24. Frunzuliță ș-o nuia, Spune-i bade, maică-ta, Să prînzească, să-i ticnească, Că eu n-o să-i intru-n casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 269. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Părinciorii mei Prînzul ce prînzesc Nu mi-l pot prînzi Tot de mila mea Și de jale grea. TEODORESCU, P. P. 46. ♦ (Regional) A lua masa de dimineață. Deci, în ceasul dimineții, Cînd prînzesc acei ce au, în cetate-aici erau Lîngă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-ntinși pe iarbă Chisălița să le fiarbă. COȘBUC, P. I 326. A doua zi de dimineață... pe cînd prînzeau, baba ieși pînă în grajdi. EMINESCU, N. 22. ♦ (Impropriu) A cina. Parcă aseară ai prînzit acolo... – Am prînzit. ZAMFIRESCU, R. 46. ♦ Tranz. (Rar, despre animale) A sfîșia, a devora, a mînca. Știi... de găinile mele? – Hereții, ulii, dihorii și vulpile le prînzesc regulat. VISSARION, B. 141.