PROSPEȚIME s. f. Calitatea de a fi sau de a părea nou, tînăr, viu, fraged, gingaș, suav. Bălcescu este unul dintre acei care au legat acțiunea lui de o operă literară, iar această operă și-a păstrat întreaga prospețime și întregul relief. L. ROM. 1953, nr. 1, 32. [Oltul] aduce deasupra înălțimilor aspre... o prospețime de rouă, pe care nici soarele, nici vîntul nu pot să o usuce. BOGZA, C. O. 84. Era o impresie de răcoare și prospețime peste orășelul din vale. CAMIL PETRESCU, U. N. 119.