PROPRIETATE, proprietăți, s. f. 1. Stăpînire deplină, în baza unui drept recunoscut, asupra unui bun material. Fundamentul formațiunii social-economice socialiste este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, care are fie forma proprietății de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietății cooperatiste-colectiviste (proprietatea gospodăriilor agricole colective sau a organizațiilor cooperatiste). CONST. R.P.R. 10. La proprietatea pămîntului nu ține de loc, ba o consideră o corvoadă. REBREANU, R. I 165. Proprietate socialistă v. socialist. Proprietate literară sau artistică = drept de care se bucură un autor (și pe care-l poate transmite și moștenitorilor, pe un timp limitat de lege) de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putîndu-le edita, reproduce etc. 2. (Concretizat) Ceea ce constituie obiectul unei proprietăți, obiectul stăpînit; bun³; avut¹. Casa, proprietate a unui sculptor Wolgast, avea în fund priveliște înspre niște întinse grădini și străjuia cu fațada un parc. CĂLINESCU, E. 239. Singurele proprietăți care le-au mai rămas, casele, se învecinează. C. PETRESCU, O. P. I 232. 3. Însușire care (poate) aparține tuturor elementelor unei specii; caracteristică, trăsătură. Cunoștințele noastre actuale asupra constituției materiei în genere au descoperit o sumă de proprietăți și de forțe nebănuite altădată. MARINESCU, P. A. 38. 4. Calitate a unui cuvînt, a unui termen, a stilului de a reda exact noțiunea sau ideea exprimată. V. precizie, claritate.