18 definiții pentru «principiu»   declinări

PRINCIPÍU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ◊ Loc. adv. în principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline; (concr.; cu determinări) tratat care cuprinde astfel de legi și de noțiuni. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ◊ (Chim.) Principiu activ = substanță existentă într-un produs de origine vegetală sau animală care imprimă un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu. ◊ Om de (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme. ◊ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, prințíp s. n., princípie s. f.] — Din lat. principium, it. principie, fr. principe.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PRINCÍPIU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ◊ Loc. adv. În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline; (concr.; cu determinări) tratat care cuprinde astfel de legi și de noțiuni. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ◊ (Chim.) Principiu activ = substanță existentă într-un produs de origine vegetală sau animală care imprimă un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu. ◊ Om de (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme. ◊ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, prințíp s. n., princípie s. f.] – Din lat. principium, it. principio, fr. principe.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

princípiu [piu pron. piu] s. n., art. princípiul; pl. princípii, art. princípiile (-pi-i-)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PRINCÍPIU s. 1. v. bază. 2. v. precept. 3. normă, precept, regulă, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 4. v. criteriu. 5. v. concepție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRINCÍPIU ~i n. 1) Teză fundamentală; idee de bază. 2) Cauză primară. 3) Punct de vedere propriu; convingere personală. ◊ Din ~ conform convingerii. În ~ în linii mari; în genere. /<lat. principium, fr. principe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRINCÍPIU s.n. 1. Element fundamental, idee de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem politic etc. 2. Lege fundamentală a unei științe, a unei arte etc. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline. 3. (În antichitate și în evul mediu) Element primordial care era considerat drept origine sau componentă de bază a lumii fizice. ♦ (În concepțiile mistice) Cauză inițială a lumii fizice și morale. ♦ Principiu activ = substanță care constituie esența unui produs vegetal sau animal. 4. Regulă sau normă de acțiune, de legislație etc. ♦ În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. 5. Convingere, punct de vedere. [Pron. -piu, var. (pop.; înv.) princip, prințip s.n. / < lat. principium, cf. it. principio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRINCÍPIU s. n. 1. element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem, o normă de conduită etc. 2. lege de bază a unei științe, arte etc. 3. element primordial, cauză primară a lumii fizice. ♦ ~ activ = substanță care constituie esența unui produs vegetal sau animal. 4. regulă, normă de acțiune, de comportare, de apreciere etc. ♦ în ~ = din punct de vedere teoretic, în general. 5. convingere, punct de vedere. (< lat. principium, it. principio, fr. principe)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

princípiu s. n. [-piu pron. -pĭu], art. princípiul; pl. princípii, art. princípiile (sil. -pi-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

principiu n. 1. început, cauză primă: D-zeu e principiul tuturor lucrurilor; 2. ceeace constitue, compune lucrurile: atomii sunt principiile tuturor corpurilor; 3. noțiuni fundamentale: principii de chimie; primele principii, verități sau axiome primitive; 4. Fiz. lege: principiul lui Arhimede; 5. regulă de purtare: a rămânea fidel principiilor de onoare; 6. (absolut) se zice de bunele principii de morală: e un om fără principii.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*princípiŭ n. (lat. principium). Început, cauză inițială: Dumnezeŭ e principiu tuturor lucrurilor. Element, parte constitutivă: atomiĭ îs principiile tuturor corpurilor. Agent natural: principiu călduriĭ. Lege, regulă fundamentală: principiu luĭ Arhimede. Opiniune fundamentală, regulă de purtare: principiu meŭ să nu rămîn dator nimănuĭ. Pl. Elementele, primele regule ale uneĭ științe, uneĭ arte saŭ altor lucrurĭ: principii de fizică. Regule de morală: demagogu n´are principiĭ. Din principiŭ, conform reguleĭ de purtare: a refuza din principiŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍTIO PRINCÍPII loc. s. (Log.) Raționament greșit care constă în aceea că pentru demonstrarea unei teze se pleacă de la o aserțiune întemeiată ea însăși pe acea teză. [Pron. -ți-o-. / < lat. petitio principii].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍTIO PRINCÍPII [Pron.: -i-o loc. s. (log.) raționament greșit care constă în aceea că pentru demonstrarea unei teze se pleacă de la o aserțiune întemeiată ea însăși pe acea teză. (< lat. petitio principii)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

petítio princípii loc. lat. [-tio pron. -ți-o, -pii pron. -pi-i]
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PRINCÍPIU (‹ lat.) s. n. 1. (În sens temporal) Început, origine; la început. 2. (În sens cauzal) Ceea ce constituie rațiunea de a fi, cauza suficientă a unui lucru. 3. (FILOZ.) Element constitutiv al unui lucru, în sens fizic, precum hidrogenul și oxigenul în apă, sau în sens metafizic, precum, în filozofia tradițională, materia, „elanul vital” etc. în ființele materiale. ♦ (În ordinea acțiunii) Propoziție, adesea implicită, care direcționează activitatea și servește drept normă pentru diferite tipuri de judecăți practice (p. morale, p. politice etc.). ♦ (În sens epistemologic) Ipoteză care explică un mare număr de cazuri și considerată definitiv verificată (p. din fizică). ◊ Primele principii = propoziții, de regulă implicite, care nu sunt nici deduse din alte propoziții, nici rezultatul unei experiențe unice, ci sunt presupuse ca normă absolută în orice operație rațională. 4. (LOG.) Propoziție care este la originea unei operații deductive în calitate de condiție necesară și care nu este pusă în discuție. ◊ Principiile logicii = cele mai generale legi ale logicii, din care derivă celelalte legi și reguli logice, care asigură validitatea operațiilor logice cu propoziții și termeni (p. identității, p. necontradicției, p. terțului exclus, p. rațiunii suficiente); aceste p. au fost identificate și formulate de Aristotel și Leibniz. 5. Element primordial considerat în Antichitate și în Evul Mediu ca origine a lumii fizice. ◊ (CHIM.) P. activ = substanță care imprimă caracterul specific unui produs de origine vegetală sau animală (ex. alcaloizii din opiu reprezintă p. a. al acestuia). P. lui Le Chatelier = principiu conform căruia, atunci când se modifică una dintre condițiile unui sistem fizico-chimic în echilibru, echilibrul se deplasează în așa fel, încât tinde să diminueze, atât cât este posibil, modificarea intervenită. 6. (FIZ.) Lege cu caracter foarte general, care nu poate fi demonstrată direct, ci doar verificată prin oricare dintre consecințele sale (ex. p. minimei acțiuni, p. inerției etc.) ◊ Principiul corespondenței v. corespondență. 7. Convingere intimă, punct (propriu de vedere). P. cosmologic = p. al cosmologiei moderne conform căruia Universul prezintă aceeași imagine indiferent de locul din care este observat; este izotropic și omogen. ◊ Om cu (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri ori convingeri ferme, cu (sau fără) nome de conduită precise. ◊ Loc. În principiu = din punct de vedere teoretic, în teorie, în general. Din principiu = conform unui punct de vedere hotărât.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ciclic, principiu ~, principiu de construcție muzicală, care urmărește legătura intimă și organică dintre toate părțile unei lucrări ample (sonată*, simfonie* etc.) prin folosirea aceluiași material tematic* sau a unor motive* generatoare. Prezent în creații de Berlioz și Listz, acest principiu a fost aplicat sistematic de C. Franck și elevii săi. La Enescu deține un rol constructiv primordial. V. ciclu ( I, 2); monotematism.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

consonantic, principiu ~, implicarea spontană și inconștientă a intervalicii primare (cvinta*, cvarta*) și, în general, a celei cu funcție normativă (terță* mică) în structura melodiilor de factură premodală și modală*. Atât prin prezența lor în melodie*, ca în unele formații prepentatonice* ce cunosc adevărate succesiuni de „salturi” mari, cât mai ales, prin subiacența lor, în mai toate tipurile de monodie*, c. a fost evocat de cercetările psihologice (Stumpf) și a fost pus la temelia unor explicații privind apariția muzicii (Hornbostel, Curt Sachs, Brăiloiu, Breazul). V. distanțial, principiu.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

distanțial, principiu ~, principiu, emis de C. Stumpf, potrivit căruia procesele melodice, cu deosebire cele monodice*, sunt guvernate de o apreciere inconștientă a distanțelor intervalice. Această explicație psihologistă a nașterii structurii melodice se bazează pe observația că la intonarea (I, 1, 3) intervalelor* de către subiecți aparținând culturilor primitive sau unora neinstruiți fie că acuratețea intervalului corespunde numai arareori raporturilor matematice simple ale vibrațiilor* fie că această trăire distanțială este singura reprezentare (inconștientă) a spațiului sonor (de unde distanța în sine devine măsurabilă). Ceea ce este îndeajuns de clar pentru cercetătorul modern, și anume: capacitatea selectivă a auzului* (v. și consonanță; sunet) de a organiza logaritmic* continuum-ul frecvențelor*, de unde și aproximația intonației dar și „corectarea” ei în cazul unei cântări prea false (de ex. în cazul unui instrument dezacordat), devenise un argument, dedus pe cale empirică, de către Aristoxenos, care spunea că intervalele muzicale sunt trăite și nu conforme cu rapoartele gamei pitagoreice. Teoreticianul grec deschidea astfel calea unor aprecieri psihologiste a fenomenului sonor și preconiza mai curând intervenția unor etaloane echidistante în măsurarea spațiului sonor decât a unor organizări proporționale (amintita gamă pitagoreică sau gama naturală* din Renaștere*). Dacă proporționalitatea acestor game a fecundat numeroasele speculații numeric-geometrice ale antic., ev. med. și Renașterii, gândirea mai nouă de tip geometric aplicată spațiului sonor pornește, fără îndoială, de la egalizarea distanțelor operată prin temperare*. În acest sens, d. vădește numai o apropiere formală de noua viziune geometrică, esența fenomenală a celor două puncte de vedere fiind diferită. V. consonantic, principiu; dodecafonie; polarism; proporție; simetrie.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

A ABDICA DE LA PRINCIPIILE SALE: A face, a determina să renunțe la convingerile, ideile, principiile sale.
Sursa: Neoficial | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink