prétor și (maĭ bine) pretór m. (lat. praetor, -óris, contras din *praeitor, d. prae-ire, a merge înainte. V. pĭer, per). Magistrat care venea după consul și care împărțea dreptatea în vechea Romă și ajunsese apoĭ și duce militar, guvernator de provinciĭ și dătător de edicte de legĭ. Astăzĭ, judecător militar în timp de războĭ. (Odată cu mobilizarea armateĭ, se numește pe lîngă fie-care comandament de mare unitate cîte un pretor; cel de la marele cartier general al armateĭ poartă titlu de marele pretor. Pretoriĭ judecă și reprimă imediat micile infracțiunĭ care ar turbura liniștea și disciplina armateĭ. Jurisdicțiunea lor se întinde numaĭ asupra cantinierilor, căruțașilor, spălătoreselor și altor civilĭ care urmează armata în puterea uneĭ permisiunĭ speciale, asupra vagabonzilor și hoților și asupra captivilor de războĭ grade inferioare. Eĭ nu judecă de cît delictele pedepsite cu cel mult 6 lunĭ de închisoare saŭ 200 de francĭ antebelicĭ amendă și despăgubirile pînă la 100 de francĭ. Pentru delicte maĭ marĭ există consiliu de războĭ și de reviziune). De la anu 1925, administrator de plasă. V. suprefect și chestor.