PREOȚÍE s. f. 1. Calitatea, demnitatea, funcția de preot; popie. 2. (Înv.; cu sens colectiv) Preoțime. [Pr.: pre-o-] – Preot + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PREOȚÍE f. 1) Funcție de preot; popie. 2) Durata de exercitare a acestei funcții; popie. [Sil. pre-o-] /preot + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREOȚÍE s. (BIS.) popie, (livr.) sacerdoțiu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREOȚÍE s. v. cler, preoțime.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

preoțíe s. f. (sil. pre-o-), art. preoțía, g.-d. preoțíi, art. preoțíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

preoțíe, preoții s. f. 1. (Înv.) Starea de consacrare sacerdotală a tuturor creștinilor, primită prin tainele botezului, mirungerii și euharistiei. 2. Slujirea sacerdotală a preotului, dată prin taina hirotoniei, care cuprinde întreaga activitate: didactică (învățătorească), harismatică-sfințitoare și de conducere pastorală a credincioșilor pe calea mântuirii (Mat. 28, 19); prezbiterat. 3. (Înv., cu sens colectiv) Preoțime; p. ext. instituție reprezentată de preoți. – Din preot + suf. -ie.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink