predicativ, ~ă a [At: MAIORESCU, L. 51 / Pl: ~i, ~e / E: fr prédicatif] 1 (Grm) Care formează sau poate forma un predicat (1). 2 (Grm) Care conține un predicat. 3 (Grm) Care are valoare de predicat (1). 4 (Grm) Care se referă la predicat (1). 5 (Grm; îs) Verb ~ Verb care poate forma singur predicatul (1). 6 (Grm; îs) Nume ~ Nume care, împreună cu un verb copulativ la un mod personal, formează predicatul (1) unei propoziții. 7 (Grm; îs) Propoziție ~ă Propoziție care îndeplinește funcția de nume predicativ (6) al unei propoziții regente. 8 (Log) Care se referă la predicat (4). 9 (Log) Care aparține predicatului (4). 10 (Log) Care formează un predicat (4).