praxă sf vz praxis

PRAXĂ, praxe, s. f. (Transilv.) Practică.

práxă f., pl. e (ngr. práxis. V. practică). Vechĭ. Azĭ numaĭ în Trans. Practică, experiență, deprindere: a ști din praxă. – Maĭ vechĭ și práxis (n., pl. urĭ), care înseamnă și „act, document”.

PRAXIS s. n. 1. Pricepere dobândită printr-o practică îndelungată; experiență, rutină. 2. Act, document. 3. Obicei, datină. [Var.: praxă s. f.] – Din ngr. práxis.

praxen sn vz praxis

praxes sn vz praxis

praxie² sf vz praxis

praxim sn vz praxis

praxin sn vz praxis

praxis sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 288/16 / V: ~xă sf, ~xen, ~xes, ~ie sf, ~im, ~in, ~iș / Pl: ? / E: ngr πράξις, lat praxis, ger Praxis] 1 (Îrg) Practică (6). 2 (Îvr; îf praxă) Fel de a proceda, conform legii, tradiției etc. 3 (Îvr) Document.

praxiș sn vz praxis

PRAXIS s. n. (Înv.) 1. Pricepere dobândită printr-o practică îndelungată; experiență, rutină. 2. Act, document. 3. Obicei, datină. [Var.: praxă s. f.] – Din ngr. práxis.

PRAXIS s. n. (Învechit) 1. Pricepere dobîndită printr-o practică îndelungată; experiență, rutină. Măria-ta ești luminat și cu praxis și știi mai bine decît mine prin cîte primejdii am să trec. FILIMON, C. 262. 2. Act, document. În arhiva mitropoliei se păstrează praxisul, adecă decretul de episcopat dat lui Iacov de mitropolitul Gavriil Calimah. La TDRG.

PRAXIS s.n. (Fil.) Termen folosit uneori pentru a desemna categoria filozofică a practicii social-istorice; practică. [< gr. praxis – acțiune].

PRAXIS s. n. 1. experiență, rutină. ◊ categoria filozofică a practicii social-istorice. 2. acțiune organizată în vederea unui anumit scop. (< engl., gr. praxis)

PRAXIS n. înv. 1) Pricepere dobândită printr-o practică îndelungată. 2) Document oficial care deservește un fapt; act. 3) Lege nescrisă consfințită de tradiție, care este proprie unui popor sau unei colectivități de oameni; obicei. /<ngr. práxis, lat. praxis

praxis f. (arhaic și popular) practică: om cu praxis. [Gr. mod.].

praxis s. n.

praxis s. n.

praxis s. n.

praxis s. m. – 1. Practică, experiență. – 2. Document. – Var. praxă. Ngr. πράξις (Gáldi 235). Sec. XVIII. – Der. praxapostol, s. n. (carte care conține Faptele apostolilor), din ngr. πράξειςτῶν ’Aποστόλων, abreviat în praxiu, s. n., cf. Vasmer, Gr., 122.

práxă, praxe, s.f. (înv.) 1. Experiență: „[Candidații erau obligați] ca după o practică (praxă) de doi ani să-și susțină examenul preparandial…” (Câmpeanu, 2016: 35). 2. Obicei, datină. – Var. a lui praxis.