practic (practică), adj. – Util, priceput, versat. Lat. praticus (sec. XIX). – Der. practică, s. f., din fr. pratique, și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. πραϰτϰά (Gáldi 234); nepractic, adj. (puțin practic, impracticabil); practicabil, adj., din fr. praticable; impracticabil, adj. (impracticabil); practica, vb., din fr. pratiquer; practicant, adj. și s. m., din fr. pratiquant și ca s. din germ. Prakticant; practician, s. m., din fr. praticien; practicos, adj. (expert, experimentat), din ngr. πραϰτϰός, sec. XIX, înv. Cf. praxis.