POTRIVĂ s. f. Persoană sau lucru care se potrivește, se aseamănă, e la fel (cu cineva sau cu ceva); pereche, seamăn. Mi-a tot umblat Lumea-n lung și lat... Și tot n-a găsit Potrivă să-i fie Vro dalbă soție. TEODORESCU, P. P. 420. Mîndrul soare... îmbla ceriul și pămîntul Ca săgeata și ca vîntul, Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea. ALECSANDRI, P. P. 27. ◊ (În locuțiuni) Pe (sau de) potriva... = la fel cu..., pe măsura... Totul ieși pe potriva dorinței lor. CAMIL PETRESCU, O. II 9. Din cîte fete erau în Drăgaica, nici una nu era de potriva Anicuții. La muncă, vara, lăsa pe mulți flăcăi în coadă. SANDU-ALDEA, U. P. 123. Floricică, floare-albastră, Răsărită-n calea noastră, Năltișoară, subțirea Tocmai de potriva mea. ALECSANDRI, P. P. 403. ◊ (Învechit) Din potrivă = din față, din partea opusă. Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Către țărmul din potrivă se întind, se prelungesc. ALEXANDRESCU, P. 130. (Învechit) Într-o potrivă (cu cineva sau cu ceva) = la fel, egal, totuna, asemenea (cu cineva sau cu ceva). Fapta vitejească e negreșit lucru mare; dar într-o potrivă cu dînsa stă și vorba pusă la loc cu temei. ODOBESCU, S. II 528.