pont, ponturi, s.n. – (reg.) 1. Aluzie răutăcioasă, ironie; împunsătură. 2. Motiv: „...și la tot pasul i-a găsit ponturi de ceartă” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 179; Săpânța). 3. (loc. adv.) La pont = la țanc; chiar, întocmai: „Și când m-am căsătorit / Pont de el m-am nimerit” (Ștețco, 1990: 273; Borșa). – Din magh. pont „punct” (< lat. punctum) (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).