polată sf [At: CORESI, EV. 523 / V: (reg) palotă, ~adie, ~tie, ~tră / Pl: ~lăți / E: bg полата] 1 (Îrg) Palat¹ domnesc, împărătesc. 2 (Prc) Sală într-un palat¹. 3 (Pex) Curte domnească, princiară, împărătească. 4 (Reg) Încăpere mică lângă o casă țărănească, formată, uneori, dintr-un acoperiș pe stâlpi servind ca magazie sau ca adăpost împotriva ploii, a soarelui etc. Si: magazie, (pop) șopron. 5 (Reg) Adăpost improvizat făcut de ciobani. 6 (Reg) Șopron făcut la o stână pentru adăpostul vitelor Si: colibă. 7 (Reg) Prisacă. 8 (Reg) Cameră mică de locuit, în casele țărănești. 9 (Olt; Trs) Perete de legătură între casă și o clădire alăturată. 10 (Reg) Streașină la casă. 11 (Reg) Bucată de scândură așezată la streașina casei. 12 (Reg) Pervaz¹. 13 (Mun) Porțiune dintr-un gard de scânduri. 14 (Trs) Schelă folosită ca suport de către muncitorii care lucrează la înălțime, la construcția sau reparația unei case. 15 (Reg; îf polatie) Avere. 16 (Reg; îaf) Zestre. 17 (Reg; îaf) Calabalâc. 18 (Reg; csc) Membri ai unei familii. 19 (Reg; csc; îf poladie) Populație a unui ținut sau a unei țări.