poiană sf [At: (a. 1642) IORGA, S. D. VI, 57 / P: po-ia~ / V: (nob) poian s / Pl: ~ieni, ~iene / E: slv полѣна] 1 Loc în pădure lipsit de copaci și acoperit cu iarbă și cu flori Si: luminiș, ochi¹, (reg) ochean, ocheț, podei, poderei, (pop) poieniș. 2 (Reg; îe) A face crângu ~ A fugi foarte repede. 3 (Pop; îe) A ieși (sau a merge, a se duce) în (sau la) ~ A-și face nevoile fiziologice. 4 (Nob) Porțiune de pe suprafața unui lac pe care nu crește stuful.