POETICĂ (< fr. poétique < lat. poetica < gr. poietiki) Tratat cu privire la poezie, care cu vremea s-a extins la literatură în general, cuprinzînd reguli privitoare la tehnica literaturii, la principiile și normele fundamentale ale artei literare (stilistică, prozodie, genuri și specii literare etc.). Teorie generală a poeziei, prin poetică se mai înțelege sistemul de principii poetice, caracteristice unei epoci literare, precum și felul propriu de a crea al unui scriitor. Poeticele apărute de-a lungul vremurilor (ex. Poetica lui Aristotel, Ars poetica lui Horațiu, Lart poétique a lui Boileau etc.) includ în fond norme și concepții literare specifice epocii în care au apărut, poetica devenind astfel o disciplină normativă. În literatura noastră veche, încercări în acest domeniu pot fi socotite scrierile Meșteșugul stihurilor românești de C. Conachi, Regulile sau Gramatica poeziei de I.H. Rădulescu, iar mal apropiate secolului nostru: Retorica și stilistica de Cristu S. Negoescu (1896), Poetica de Gh. Adamescu (1898) etc. La dezvoltarea poeticei românești au contribuit în mod esențial G. Călinescu și T. Vianu.