PLĂIEȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; văd pe șes un nor de oști. COȘBUC, P. 1326. Și tu, Mirceo, plimbă-te cu plăieșii de-a lungul zidului, și fiți cu mîna pe cucoșul puștii. ALECSANDRI, T. II 19. Sosise un tînăr plăieș a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ce creștea pe lîngă ziduri. NEGRUZZI, S. I 169. 2. Locuitor de la munte; muntean. Era o zi frumoasă în duminica aceea și plăieșii spuneau că n-au mai apucat așa primăvară devreme de cînd îs ei. CREANGĂ, O. A. 47. Ce neastîmpăr va fi făcînd pe zeiță să calce așa iute pămîntul, sub crepidele-i împletite pe picior ca opincele plăieșilor noștri? ODOBESCU, S. III 55.