PITIC², -Ă, pitici, -e, s. m. și f. 1. Individ avînd o statură mult inferioară celei mijlocii (de cele mai multe ori din cauza unei insuficiente funcționări a unor glande cu secreție internă). ♦ Fig. Om neînsemnat. Ici, umbre de noroade le vezi ocărmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. ALEXANDRESCU, M. 5. 2. Persoană dintr-un neam de oameni mici de statură, care trăiesc în centrul Africii; pigmeu. (în literatura fantastică) Guliver în țara piticilor. ▭ Acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie și poeții lor nu găseau în univers destule metafore și comparațiuni pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N. 66. 3. (În basme) Personaj fantastic de statură mică, caracterizat prin vioiciune și istețime. Afară era un zvon ca o fugă de pitici cu clopoței minusculi în ciucurii de la opinci. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 86. Ba Peneș-împărat văzînd pe Barbă-Cot piticul stînd Pe-un gard de-alături privitor L-a pus la joc. COȘBUC, P. I 58.