căutare avansată
10 definiții pentru „pitar”   declinări

PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PITÁR, pitari, s. m. (În evul mediu în țările românești) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea sub ordinile lui mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

pitár s. m., pl. pitári
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PITÁR s. v. brutar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PITÁR ~i m. 1) înv. (în Moldova medievală) Dregător care avea în grija sa aprovizionarea curții domnești cu pâine. 2) rar Lucrător specializat în fabricarea pâinii; brutar. /pită + suf. ~ar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PITÁR, pitari, s. m. 1. (Mold.) Brutar. În fiecare dimi­neață cui trimit casapii mușchiul cel mai gras, iar pitarii pînea cea mai rumănă? SADOVEANU, M. 167. El a fost... țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. ALECSANDRI, la GHICA, S. 69. 2. (În orînduirea feudală) Boier însărcinat cu aprovi­zionarea curții domnești (și a oștirii) cu pîine. La vederea pitarului, care se înapoicise în ogradă, rîsetele și glumele încetară și toți se puseră de iznoavă pe lucru. MACEDONSKI, O. III 6. Slugărică, agiuns pitar acum doi ani, de unde era brutar. ALECSANDRI, T. 1328. Ce sînt aste ranguri multe, care nu se mai sfîrșesc: Conțopist, pitar și-atîtea care mai nu le brodesc. BOLLIAC, O. 171. Mare (sau vel) pitar = boier care era însărcinat cu supravegherea brutăriei dom­nești și cu aprovizionarea curții și a oștirii, avînd mai mulți pitari sub ordinele lui. Marele pitar primea provi­ziile... și le împărțea pe la cete. BĂLCESCU, O. I 16.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

pitár s. m., pl. pitári
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pitar m. od. 1. mai marele brutar al Curții domnești (subordinat jicnicerului); 2. mai târziu, un rang de boierie: Marele Pitar. [Slav. PITARŬ].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

pitár m. (d. pită saŭ vsl. pitarĭ). Vechĭ. Marele pitar, un boĭer de divan care era intendentu oștiĭ saŭ al curțiĭ domneștĭ și care era subordinat [!] jitniceruluĭ; maĭ pe urmă (pitar), boĭer de un rang maĭ mic și fără funcțiune. Azĭ. Est. Făcător saŭ vînzător de pîne [!], brutar. – Pop. chitar. V. boĭer.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍTĂ, pite, s. f. (Transilv., Mold.) 1. Pîine. După ce au prins caii putere, au ospătat și oamenii puțină pită și brînzăi. SADOVEANU, N. P. 20. Așa frămînta, așa scutura, încît cugetai că vrea să coacă un cuptor de douăzeci de pite. RETEGANUL, P. I 61. Pită albă stă pe masă Cum îi pita mai frumoasă; Nici necoaptă, Nici răscoaptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. Celui flămînd pita-i în ghid (= fiecare se gîndește la ceea ce-l doare, la ceea ce dorește). ◊ Expr. A avea (sau a ține, a fi cu) pita și (cu) cuțitul în mînă sau a-i fi (cuiva) pita și cuțitul în mînă = a avea toate mijloacele pentru a realiza ceva, a fi atotputernic. Acuma mi-i pita și cuțitul în mînă ! Lasă că nu mi-a sta ea mai mult în drum! SBIERA, P. 108. Bun ca pita (caldă) = foarte bun. Bună și frumoasă, firește.Bună...Ca pita caldă. DELAVRANCEA, O. II 48. 2. F i g. Hrană necesară pentru trai; p. e x t. slujbă, funcție, post. Cine-i lipsă [la apel] nu mai vede pită. SADOVEANU, M. C. 27. ◊ E x p r. (Familiar) A mînca pita cuiva sau a mînca pită de la cineva = a fi în serviciul, în slujba cuiva; a datora cuiva mijloacele existenței sale; a trăi din mila cuiva. A lua pita cuiva (sau de la cineva) sau a-i lua (cuiva) pita de la gură = a-i lua (cuiva) slujba, a-l face să-și piardă mijloacele de trai; a-l lăsa pe drumuri, muritor de foame. A pune (sau a băga) în pită (pe cineva) = a-i găsi (cuiva) o slujbă, a-i găsi un mijloc de trai, a-l plasa.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink