PITAR, pitari, s. m. 1. (Mold.) Brutar. În fiecare dimineață cui trimit casapii mușchiul cel mai gras, iar pitarii pînea cea mai rumănă? SADOVEANU, M. 167. El a fost... țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. ALECSANDRI, la GHICA, S. 69. 2. (În orînduirea feudală) Boier însărcinat cu aprovizionarea curții domnești (și a oștirii) cu pîine. La vederea pitarului, care se înapoiase în ogradă, rîsetele și glumele încetară și toți se puseră de iznoavă pe lucru. MACEDONSKI, O. III 6. Slugărică, agiuns pitar acum doi ani, de unde era brutar. ALECSANDRI, T. 1328. Ce sînt aste ranguri multe, care nu se mai sfîrșesc: Conțopist, pitar și-atîtea care mai nu le brodesc. BOLLIAC, O. 171. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier care era însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și cu aprovizionarea curții și a oștirii, avînd mai mulți pitari sub ordinele lui. Marele pitar primea proviziile... și le împărțea pe la cete. BĂLCESCU, O. I 16.