PEȘCHEȘ, peșcheșuri, s. n. (Învechit) 1. Tribut (în bani sau în natură) pe care-l plăteau țările rbmînești turcilor; haraci. Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. SADOVEANU, N. P. 138. Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. Plocon, dar, cadou. Sub regele Carol țara a fost dată peșcheș Germaniei. COCEA, P. 26. Ce? sînt eu măcar potropop ca să mă înădușe gîștile, curcanii și fel de fel de peșcheșuri. HOGAȘ, H. 33. Adus-ai vrun peșcheș? – Ba nu... n-am știut că-i plac peșcheșurile. ALECSANDRI, T. I 212. – Variantă: peșchiș (CREANGĂ, P. 46) s. n.