PENSIE, pensii, s. f. 1. Formă de asigurare materială în bani pe care statul (uneori și întreprinderile particulare) o acordă persoanelor care au ieșit din producție (pentru limită de vîrstă, pentru invaliditate etc.) sau care și-au pierdut susținătorul și sînt incapabile de a munci; sumă de bani plătită (lunar) celor pensionați. Nu mi-au dat pensie; cică mi-am sfărîmat mîinile dinadins. VINTILĂ, O. 31. Pensia vine la două, trei luni; nu-i mare lucru, dar tot își prinde o nevoie cu dînsa. C. PETRESCU, Î. II 161. A fost învățător în sat, iar azi mănîncă o pensie de cinci zloți pe lună. REBREANU, I. 14. ◊ Expr. A ieși (sau a scoate pe cineva) la pensie = a deveni (sau a face pe cineva să devină) pensionar. Alecu Negrea îmbătrînise, ieșise la pensie. SADOVEANU, O. IV 8. Eu sînt de cincisprezece ani în sat, de cînd a ieșit la pensie dirigintele cel vechi. C. PETRESCU, Î. II 167. A fi la pensie = a fi pensionar. De doi ani era la pensie. BART, S. M. 60. ◊ Pensie alimentară = sumă de bani (cantitate de alimente sau alte mijloace de întreținere) hotărîtă de tribunal și plătită unei persoane pe care cineva are obligația s-o întrețină (în special un părinte pentru copiii care au rămas, după divorțul părinților, la mama lor). 2. (Învechit) Subsidiu. Mihai făcu a se propune pe de lături agenților împăratului... ca să i se dea bani pentru a ridica oști și aceleași pensii și aceeași cinste de care se bucurase Sigismund Bathori. BĂLCESCU, O. II 276.