PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂȘÚNE ~i f. Teren necultivat acoperit cu vegetație ierboasă, unde pasc vitele; toloacă; imaș; izlaz; suhat. /<lat. pastio, ~onis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂȘÚNE s. imaș, izlaz, (pop.) păscătoare, suhat, (înv. și reg.) păștiune, siliște, (reg.) ierbărit, păscălău, păscăneț, păscătorie, păscătură, pășunare, pășunat, pășunet, prelucă, suhăție, (prin Ban. și Transilv.) sit, (Munt. și Olt.) tabun. (Vitele pasc pe ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂȘÚNE s. v. păscut, pășunare, pășunat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pășúne (pășúni), s. f. – Loc unde pasc vitele. – Mr. pășune, istr. pășure. Lat. pastiōnem (Pușcariu 1285; Candrea-Dens., 1354; REW 6278), cf. și paște, păstor. – Der. pășuna, vb. (a paște); pășuneală, s. f. (păscut); pășunat, s. n. (păscut).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pășúne-modél s.f. Islaz care poate servi drept model ◊ „Transformarea acestora [a 866 ha] într-o pășune-model.” R.l. 8 III 67 p. 3; și emisiune radio 5 V 74 (din pășune + model)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink