PÂRÂITURĂ, pârâituri, s. f. 1. Zgomot surd produs de ruperea, despicarea, frângerea etc. unui corp tare, dur. 2. Zgomot sau sunet ascuțit, strident, care se produce prin apăsare; scârțâitură. ♦ Zgomot specific produs de ceva care arde. ♦ Succesiune de zgomote scurte și dese; răpăit. [Pr.: -râ-i-] – Pârâi + suf. -tură.

pârâitură sf [At: LB / P: ~râ-i~ / Pl: ~ri / E: pârâi + -tură] 1-15 Pârâit (1-15).

PÂRÂITURĂ, pârâituri, s. f. 1. Zgomot surd produs de ruperea, despicarea, frângerea etc. unui corp tare, dur, neelastic. 2. Zgomot sau sunet ascuțit, strident, care se produce prin apăsare; scârțâitură. ♦ Zgomot specific produs de ceva care arde. ♦ Succesiune de zgomote scurte și dese; răpăit. [Pr.: -râ-i-] – Pârâi + suf. -tură.

PÎRÎITURĂ, pîrîituri, s. f. Zgomot caracteristic produs de o rupere; despicare, rupere, ardere a unui material tare. Se auzi o pîrîitură strașnică de gard. BUJOR, S. 92. Orice pîrîitură de creangă făcea să-i bată inima cu mai multă putere. DUNĂREANU, CH. 238. Nu auzea nimică, decît cînd și cînd... pîrîituri de vreascuri. SBIERA, P. 172. ♦ Răpăit. Tunurile băteau cine știe unde, pîrîiturile puștilor curgeau slăbite de departe. SADOVEANU, O. VI 238.

pârăitură f. pârăit repețit sau prelung: pârăiturile puștilor.

pîrîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu pîrîiriĭ, huĭetu lucrurilor care pîrîĭe: pîrîiturile ghețiĭ pe rîŭ în ainte de a se rupe.

pârâitură (desp. -râ-i-) s. f., g.-d. art. pârâiturii; pl. pârâituri

pârâitură (-râ-i-) s. f., g.-d. art. pârâiturii; pl. pârâituri

pârâitură s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. pârâiturii; pl. pârâituri

PÂRÂITURĂ s. 1. v. trosnet. 2. v. păcănit.

PÎRÎITURĂ s. 1. pîrîit, trosnet, trosnitură, (reg.) pîrpăitură. (~ lemnelor care ard.) 2. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (~ a puștilor.)