2 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚĂRÂT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărit, -ă, oțerit, -ă adj.] – V. oțărî.

OȚĂRÂT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărit, -ă, oțerit, -ă adj.] – V. oțărî.

oțărât, ~ă a [At: N. COSTIN, L. 48 / V: (reg) ~rit, oțerit / Pl: ~âți, ~e / E: oțărî] (Înv) 1 Mâniat. 2 Răstit. 3 Revoltat. 4 Scârbit. 5 (Rar) Dârz. 6 Îngrozitor.

OȚĂRI vb. IV v. oțărî.

OȚĂRIT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțări, oțeri, oțerî vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțări, oțeri, oțerî vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚERI vb. IV v. oțărî.

OȚERIT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚERÎ vb. IV v. oțărî.

oțărî [At: PSALT. 207 / V: (înv) ~ri, oțerî, oțeri, (cscj) ~ra / Pzi: ~răsc / E: bg оцеря] (Îvp) 1 vr A se mânia. 2 vr A se răsti la cineva. 3 vr A se revolta. 4 vr A se îngrozi. 5 vr A se mâhni. 6 vt A scârbi. 7 vr A face grimase din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute Si: a se strâmba.

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia, a se întărită, a se înfuria, a se burzului; a se răsti la cineva. Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ Tranz. A mîhni, a supăra. Acuma stă și doarme, după ce și-a oțărît inima. C. PETRESCU, î. II 176. 2. A face grimase, a se încrunta, a se strîmba (din cauza unei băuturi sau mîncări acre sau neplăcute). Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Tranz. fact. Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. – Variante: oțări (NEGRUZZI, S. I 120), oțeri (GALACTION, O. I 48, COȘBUC, P. I 226, ALECSANDRI, T. II 9, NEGRUZZI, S. I 292), oțerî (CREANGĂ, P. 204) vb. IV.

OȚĂRÎT, -Ă, oțărîți, -te, adj. 1. Supărat, mînios, furios. Logofeteasa și-a arătat în pridvor obrazul oțărît. SADOVEANU, N. P. 41. Pe figura lui veșnic oțărîtă se vede un dispreț, un dezgust de toate cele. VLAHUȚĂ, O. A. III 27. 2. Morocănos, înăcrit. (În forma oțărit) Pintea era om oțărit. SLAVICI, N. II 130. ◊ (Adverbial) Dădu să cîrmească... pe ulița cu pricina, îndesîndu-și pălăria pe dunga dintre sprîncene mai oțărît încruntată. C. PETRESCU, A. R. 11. – Variante: oțărit, -ă, oțerit, -ă (ALECSANDRI, P. III 260) adj.

A SE OȚĂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) A-și ieși din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la față în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja

oțărì v. Mold. 1. a îngrozi (de indignare): o faptă făr’ de lege ce mintea-mi oțărește AL.; 2. a se înfiora: bătrânul așteaptă moartea făr’a se oțări NEGR. [Origină necunoscută].

oțărit a. Mold. fioros: cumplita vijelie care suflă oțărit AL.

oțărăsc, a -î v. tr. (vechĭ oțeresc, d. sîrb. cjeriti, bg. ocervam, rus. [o]ščéritĭ, a-țĭ arăta dințiĭ, a rînji. V. știresc). Îngrozesc, înfiorez, displac adînc. V. refl. Mă înfior de dezgust orĭ de groază (de ex., un copil căruĭa nu-ĭ place un medicament). Mă înfuriĭ, mă îndîrjesc.

oțărît, -ă adj. Plin de oțărîre, care provoacă oțărîre (vechĭ). Adv. Cu oțărîre, violent: vîntu suflă oțărît.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oțărî (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă oțărăsc, 3 sg. se oțărăște, imperf. 1 sg. mă oțăram; conj. prez. 1 sg. să mă oțărăsc, 3 să se oțărască; imper. 2 sg. afirm. oțărăște-te; ger. oțărându-mă

!oțărî (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărăște, imperf. 3 sg. se oțăra, perf. s. 3 sg. se oțărî, 3 pl. se oțărâră; conj. prez. 3 să se oțărască; ger. oțărându-se; part. oțărât

oțărî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. 3 sg. oțăra; conj. prez. 3 sg. și pl. oțărască

oțărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. oțăra, conj. oțărască)

oțărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rît prt., -rîtor adj. v.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OȚĂRÂT adj. v. furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, pornit.

OȚĂRÎ vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoșa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, țipa, urla, zbiera, zgudui.

oțărî vb. v. AMĂRÎ. CUTREMURA. INDISPUNE. ÎNCRÎNCENA. ÎNDURERA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNFURIA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. ÎNTRISTA. MÎHNI. MÎNIA. NECĂJI. RĂCNI. RĂSTI. STRIGA. SUPĂRA. TREMURA. ȚIPA. URLA. ZBIERA. ZGUDUI.

oțărît adj. v. FURIOS. ÎNDÎRJIT. ÎNFURIAT. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. PORNIT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oțeri (oțeresc, oțerit), vb. refl.1. A strica gustul unei mîncări, a irita, a strepezi dinții. 2. A se dezgusta, a se încrunta. – 3. A se supăra, a se bosumfla. – Var. oțărî, oțări. Origine îndoielnică. Trebuie să aibă legătură cu sb. ceriti se „a rîde sarcastic” (Scriban), bg. očervam „a-și arăta colții” (Candrea), bg. cerjă se „a lua un medicament”, rus. ščeriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comună a acestor cuvinte nu este clară. Oricum, nu e posibilă der. din sl. ostriti „a ascuți” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oțerime, s. f. (Mold., dezgust); oțeros, adj. (Mold., înv., groaznic).

Intrare: oțărât
oțărât adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțărât
  • oțărâtul
  • oțărâtu‑
  • oțărâ
  • oțărâta
plural
  • oțărâți
  • oțărâții
  • oțărâte
  • oțărâtele
genitiv-dativ singular
  • oțărât
  • oțărâtului
  • oțărâte
  • oțărâtei
plural
  • oțărâți
  • oțărâților
  • oțărâte
  • oțărâtelor
vocativ singular
plural
oțărit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțărit
  • oțăritul
  • oțăritu‑
  • oțări
  • oțărita
plural
  • oțăriți
  • oțăriții
  • oțărite
  • oțăritele
genitiv-dativ singular
  • oțărit
  • oțăritului
  • oțărite
  • oțăritei
plural
  • oțăriți
  • oțăriților
  • oțărite
  • oțăritelor
vocativ singular
plural
oțerit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțerit
  • oțeritul
  • oțeritu‑
  • oțeri
  • oțerita
plural
  • oțeriți
  • oțeriții
  • oțerite
  • oțeritele
genitiv-dativ singular
  • oțerit
  • oțeritului
  • oțerite
  • oțeritei
plural
  • oțeriți
  • oțeriților
  • oțerite
  • oțeritelor
vocativ singular
plural
Intrare: oțărî
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțărî
  • oțărâre
  • oțărât
  • oțărâtu‑
  • oțărând
  • oțărându‑
singular plural
  • oțărăște
  • oțăraște
  • oțărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțărăsc
(să)
  • oțărăsc
  • oțăram
  • oțărâi
  • oțărâsem
a II-a (tu)
  • oțărăști
(să)
  • oțărăști
  • oțărai
  • oțărâși
  • oțărâseși
a III-a (el, ea)
  • oțărăște
  • oțăraște
(să)
  • oțărască
  • oțăra
  • oțărî
  • oțărâse
plural I (noi)
  • oțărâm
(să)
  • oțărâm
  • oțăram
  • oțărârăm
  • oțărâserăm
  • oțărâsem
a II-a (voi)
  • oțărâți
(să)
  • oțărâți
  • oțărați
  • oțărârăți
  • oțărâserăți
  • oțărâseți
a III-a (ei, ele)
  • oțărăsc
(să)
  • oțărască
  • oțărau
  • oțărâ
  • oțărâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeri
  • oțerire
  • oțerit
  • oțeritu‑
  • oțerind
  • oțerindu‑
singular plural
  • oțerește
  • oțeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțeresc
(să)
  • oțeresc
  • oțeream
  • oțerii
  • oțerisem
a II-a (tu)
  • oțerești
(să)
  • oțerești
  • oțereai
  • oțeriși
  • oțeriseși
a III-a (el, ea)
  • oțerește
(să)
  • oțerească
  • oțerea
  • oțeri
  • oțerise
plural I (noi)
  • oțerim
(să)
  • oțerim
  • oțeream
  • oțerirăm
  • oțeriserăm
  • oțerisem
a II-a (voi)
  • oțeriți
(să)
  • oțeriți
  • oțereați
  • oțerirăți
  • oțeriserăți
  • oțeriseți
a III-a (ei, ele)
  • oțeresc
(să)
  • oțerească
  • oțereau
  • oțeri
  • oțeriseră
oțăra
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțări
  • oțărire
  • oțărit
  • oțăritu‑
  • oțărind
  • oțărindu‑
singular plural
  • oțărește
  • oțăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțăresc
(să)
  • oțăresc
  • oțăream
  • oțării
  • oțărisem
a II-a (tu)
  • oțărești
(să)
  • oțărești
  • oțăreai
  • oțăriși
  • oțăriseși
a III-a (el, ea)
  • oțărește
(să)
  • oțărească
  • oțărea
  • oțări
  • oțărise
plural I (noi)
  • oțărim
(să)
  • oțărim
  • oțăream
  • oțărirăm
  • oțăriserăm
  • oțărisem
a II-a (voi)
  • oțăriți
(să)
  • oțăriți
  • oțăreați
  • oțărirăți
  • oțăriserăți
  • oțăriseți
a III-a (ei, ele)
  • oțăresc
(să)
  • oțărească
  • oțăreau
  • oțări
  • oțăriseră
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțerî
  • oțerâre
  • oțerât
  • oțerâtu‑
  • oțerând
  • oțerându‑
singular plural
  • oțerăște
  • oțeraște
  • oțerâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțerăsc
(să)
  • oțerăsc
  • oțeram
  • oțerâi
  • oțerâsem
a II-a (tu)
  • oțerăști
(să)
  • oțerăști
  • oțerai
  • oțerâși
  • oțerâseși
a III-a (el, ea)
  • oțerăște
  • oțeraște
(să)
  • oțerască
  • oțera
  • oțerî
  • oțerâse
plural I (noi)
  • oțerâm
(să)
  • oțerâm
  • oțeram
  • oțerârăm
  • oțerâserăm
  • oțerâsem
a II-a (voi)
  • oțerâți
(să)
  • oțerâți
  • oțerați
  • oțerârăți
  • oțerâserăți
  • oțerâseți
a III-a (ei, ele)
  • oțerăsc
(să)
  • oțerască
  • oțerau
  • oțerâ
  • oțerâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oțărât, oțărâadjectiv

  • 1. popular Furios, mânios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Logofeteasa și-a arătat în pridvor obrazul oțărît. SADOVEANU, N. P. 41. DLRLC
    • format_quote Pe figura lui veșnic oțărîtă se vede un dispreț, un dezgust de toate cele. VLAHUȚĂ, O. A. III 27. DLRLC
    • 1.1. Morocănos, posomorât, supărat, înăcrit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pintea era om oțărit. SLAVICI, N. II 130. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Dădu să cîrmească... pe ulița cu pricina, îndesîndu-și pălăria pe dunga dintre sprîncene mai oțărît încruntată. C. PETRESCU, A. R. 11. DLRLC
etimologie:
  • vezi oțărî DEX '98 DEX '09

oțărî, oțărăscverb

popular
  • 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. DLRLC
    • format_quote Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. DLRLC
  • 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. DLRLC
    • format_quote tranzitiv factitiv Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.