14 definiții pentru oțărât

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚĂRÂT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărit, -ă, oțerit, -ă adj.] – V. oțărî.

OȚĂRÂT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărit, -ă, oțerit, -ă adj.] – V. oțărî.

oțărât, ~ă a [At: N. COSTIN, L. 48 / V: (reg) ~rit, oțerit / Pl: ~âți, ~e / E: oțărî] (Înv) 1 Mâniat. 2 Răstit. 3 Revoltat. 4 Scârbit. 5 (Rar) Dârz. 6 Îngrozitor.

OȚĂRIT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚERIT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚĂRÎT, -Ă, oțărîți, -te, adj. 1. Supărat, mînios, furios. Logofeteasa și-a arătat în pridvor obrazul oțărît. SADOVEANU, N. P. 41. Pe figura lui veșnic oțărîtă se vede un dispreț, un dezgust de toate cele. VLAHUȚĂ, O. A. III 27. 2. Morocănos, înăcrit. (În forma oțărit) Pintea era om oțărit. SLAVICI, N. II 130. ◊ (Adverbial) Dădu să cîrmească... pe ulița cu pricina, îndesîndu-și pălăria pe dunga dintre sprîncene mai oțărît încruntată. C. PETRESCU, A. R. 11. – Variante: oțărit, -ă, oțerit, -ă (ALECSANDRI, P. III 260) adj.

oțărit a. Mold. fioros: cumplita vijelie care suflă oțărit AL.

oțărît, -ă adj. Plin de oțărîre, care provoacă oțărîre (vechĭ). Adv. Cu oțărîre, violent: vîntu suflă oțărît.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oțărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rît prt., -rîtor adj. v.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OȚĂRÂT adj. v. furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, pornit.

oțărît adj. v. FURIOS. ÎNDÎRJIT. ÎNFURIAT. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. PORNIT.

Intrare: oțărât
oțărât adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțărât
  • oțărâtul
  • oțărâtu‑
  • oțărâ
  • oțărâta
plural
  • oțărâți
  • oțărâții
  • oțărâte
  • oțărâtele
genitiv-dativ singular
  • oțărât
  • oțărâtului
  • oțărâte
  • oțărâtei
plural
  • oțărâți
  • oțărâților
  • oțărâte
  • oțărâtelor
vocativ singular
plural
oțărit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțărit
  • oțăritul
  • oțăritu‑
  • oțări
  • oțărita
plural
  • oțăriți
  • oțăriții
  • oțărite
  • oțăritele
genitiv-dativ singular
  • oțărit
  • oțăritului
  • oțărite
  • oțăritei
plural
  • oțăriți
  • oțăriților
  • oțărite
  • oțăritelor
vocativ singular
plural
oțerit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțerit
  • oțeritul
  • oțeritu‑
  • oțeri
  • oțerita
plural
  • oțeriți
  • oțeriții
  • oțerite
  • oțeritele
genitiv-dativ singular
  • oțerit
  • oțeritului
  • oțerite
  • oțeritei
plural
  • oțeriți
  • oțeriților
  • oțerite
  • oțeritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oțărât, oțărâadjectiv

  • 1. popular Furios, mânios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Logofeteasa și-a arătat în pridvor obrazul oțărît. SADOVEANU, N. P. 41. DLRLC
    • format_quote Pe figura lui veșnic oțărîtă se vede un dispreț, un dezgust de toate cele. VLAHUȚĂ, O. A. III 27. DLRLC
    • 1.1. Morocănos, posomorât, supărat, înăcrit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pintea era om oțărit. SLAVICI, N. II 130. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Dădu să cîrmească... pe ulița cu pricina, îndesîndu-și pălăria pe dunga dintre sprîncene mai oțărît încruntată. C. PETRESCU, A. R. 11. DLRLC
etimologie:
  • vezi oțărî DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.