OXÍD (< fr. {i}; {s} gr. oxys „acru”) s. m. Compus rezultat prin combinarea unui element cu oxigenul. ◊ O. de aluminiu = pulbere albă greu fuzibilă, greu solubilă în apă și în acizi care se găsește în natură în stare cristalizată sub formă de corindon și pietre (semi)prețioase (safir, rubin, topaz etc.); alumină. ◊ O. de calciu = var nestins; calce. ◊ O. de carbon = gaz incolor, fără miros, otrăvitor, care se formează în arderile incomplete ale carbonului. Industrial se obține prin trecerea aerului, a oxigenului sau a apei peste cărbune incandescent. Se folosește în sinteza organică. ◊ O. de plumb = litargă, miniu. ◊ O. de zinc = pulbere albă folosită în vopsitorie; alb de zinc. ◊ O. de etilenă = gaz incolor (p. f. 12°C), toxic, foarte reactiv, obținut prin oxidarea catalitică a etilenei sau din etilenclorhidrină. Se întrebuințează la fabricarea glicolului, a unor dizolvanți, plastifianți etc. ◊ O. de magneziu = substanță cristalină, cu p. t. 2.800°C, insolubil în apă, care se găsește în natură sub formă de periclaz. Se mai folosește ca material refractar. Sin. magnezie.