OTREAPĂ, otrepe, s. f. 1. Cîrpă (de șters), zdreanță. Puse la căpătîi două cărămizi pe care le acoperi cu o otreapă veche. STĂNOIU, C. I. 160. Învîrteau otrepele ghemuite sub picioare. MACEDONSKI, O. III 25. 2. Fig. Om de nimic, fără caracter, secătură, lepădătură; om slab, lipsit de voință. Nu-și mai dă seama, otreapa asta, că locuința unui comandant în ajun de luptă nu poate fi necinstită astfel? CAMIL PETRESCU, T. II 213. Mă enerva această otreapă omenească. GALACTION, O. I 241.