OTICNI, oticnesc, vb. IV. Intranz. (Popular) 1. A face sforțări, a se sili din răsputeri să respire sau să vomiteze, a icni; p. ext. a izbucni. Cînd oticni într-o tuse scorboroșită, un clăbuc cătrănit de sare și cocleală îi umplu gura. DELAVRANCEA, S. 153. Zmeul tresări... începu să oticnească și să ceară cu glas detunălor apă. POPESCU, B. II 97. A cădea. Nenorocitul îndrăzneț... venea de-a rostogolul către iaz și oticnea în el. GALACTION, O. I 44.