otcârmuire sf vz ocârmuire

OCÂRMUIRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmâi v vz ocârmui

ocârmi² v vz ocârmui

ocârmui vt [At: SIMION DASC., ap. LET. 129 / V: (îrg) otc~, ~mâi, ~mi / Pzi: ~esc / E: ns cf slv окръмити] (Înv) 1 A conduce. 2 A administra.

ocârmuire sf [At: N. COSTIN, L. 36 / V: (îrg) otc~^[1] / Pl: ~ri / E: ocârmui] (Înv) 1 Conducere. 2 Guvernare. 3 (Pex) Organ de conducere. 4 Dirijare prin cârmă, hățuri etc. Si: cârmire. corectat(ă)

otcârmui v vz ocârmui

OCÂRMUIRE, ocârmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

OCÎRMUI, ocîrmuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A cîrmui, a conduce, a guverna; a administra. Pre dînsul îl urmează mulți domni buni, căci inima poporului ce ocîrmuiau era bună. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ Refl. pas. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an. BĂLCESCU, O. II 14. Lăcuitorii de la Peru... să ocîrmuiesc și de împărați. DRĂGHICI, R. 65. Variantă: otcîrmui (ODOBESCU, S. I 320, PISCUPESCU, O. 276) vb. IV.

OCÎRMUIRE, ocîrmuiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Acțiunea de a ocîrmui; cîrmuire, conducere, guvernare; administrare; (concretizat) organ de conducere, de administrație. N-a mai avut încredere nici în liniște, nici în belșug, nici în statornicie și nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. SADOVEANU, E. 24. El prin ocîrmuire îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. BOLINTINEANU, O. 403.

OTCÎRMUI vb. IV v. ocîrmui.

A OCÂRMUI ~iesc tranz. înv. v. A CÂRMUI. /cf. sl. okrumiti

ocârmuì v. a cârmui o țară [V. cârmui: inițiala pare a fi fost trasă din sinonimul oblădui].

ocârmuire f. od. guvern: fac împotrivire ocârmuirii AL.

ocîrmuĭésc v. tr. (maĭ vechĭ otc-, d. vsl. otŭkrŭmovati). Rar azĭ. Cîrmuĭesc (o țară), guvernez.

ocîrmuíre f. Rar azĭ. Guvern, administrațiune, stăpînire.

ocârmui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, 3 sg. ocârmuiește, imperf. 1 ocârmuiam; conj. prez. 1 sg. să ocârmuiesc, 3 să ocârmuiască

ocârmuire (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, imperf. 3 sg. ocârmuia; conj. prez. 3 să ocârmuiască

ocârmuire (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, imperf. 3 sg. ocârmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. ocârmuiască

ocârmuire s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

OCÂRMUI vb. v. administra, cârmui, conduce, dirigui, domni, gospodări, guverna, stăpâni.

OCÂRMUIRE s. v. administrare, administrație, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, gospodărire, guvernare, stăpânire.

ocîrmui vb. v. ADMINISTRA. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. GOSPODĂRI. GUVERNA. STĂPÎNI.

ocîrmuire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. STĂPÎNIRE.

ocîrmui (-uesc, ocîrmuit), vb. – A guverna, a administra. Sl. okrumiti, cf. cîrmui. E dubletul lui ocîrmi, vb. (a menține, a păstra), sec. XVII, înv. (după Candrea, din sl. okrumljati). – Der. ocîrmuire, s. f. (guvern); ocîrmuitor, s. m. (conducător).