OCÎRMUI, ocîrmuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A cîrmui, a conduce, a guverna; a administra. Pre dînsul îl urmează mulți domni buni, căci inima poporului ce ocîrmuiau era bună. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ Refl. pas. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an. BĂLCESCU, O. II 14. Lăcuitorii de la Peru... să ocîrmuiesc și de împărați. DRĂGHICI, R. 65. Variantă: otcîrmui (ODOBESCU, S. I 320, PISCUPESCU, O. 276) vb. IV.