OTALM s. n. (Ban., Criș., Trans. SV) Apărare, ocrotire. Să fie lor de otalm și de curăție a tot lucru. MOL. 1688, 239^v. Le făgăduisă așea utalm că le va fi să vor ținea porîncile lui. C 1692, 516^r. Otalm. Defensio. AC, 358; cf. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; VISKI, apud TEW: MISC. SEC. XVII, 73^v, 84^v; CAT. B, 45. Variante: oltalm (VISKI, apud TEW), utalm (C 1692, 516^r; MISC. SEC. XVII, 73^v, 84^v). Etimologie: magh. o(l)talom. Vezi și otălmăzui. utalmaz, utâlmăzuitor.