ospătare sf [At: DIONISIE, C. 195 / Pl: ~tări / E: ospăta] (Îvp) 1 Primire ospitalieră cu mâncare și băutură Si: ospătat¹ (1). 2 Hrănire din abundență Si: ospătat¹ (2). 3 Petrecere cu masă îmbelșugată.

OSPĂTARE s. f. Acțiunea de a (se) ospăta; primire ospitalieră, cu mîncare și băutură; mîncare, hrană. Am rămas foarte încintat de ospătarea ce mi-ai făcut așa de îndatoritor. CARAGIALE, O. III 64. De cînd ai fost la curte poftit la ospătare, L-ai fărmecat pe vodă. ALECSANDRI, T. II 96. Oricare sărac află în toată vremea aici căutare și ospătare. NEGRUZZI, S. I 214.

ospătare f. găzduire: mulțumind de buna ospătare CAR.

OSPĂTA, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare.

ospăta [At: COD. VOR. 98/13 / V: (îrg) ~peta, ~pita, us~, uspeta / Pzi: ~tez, (îrg) oaspăt / E: ml hospitare] (Îvp) 1 vt A primi pe cineva în casă ca oaspe, oferindu-i mâncare și băutură Si: a cinsti, a omeni, a trata. 2-3 vri A mânca împreună cu alții. 4 vi A petrece.

ospătar sm [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 65^v/35 / V: (înv) ~iu, ospetariu / Pl: ~i / E: ospăta + -ar] 1 (Înv) Patron al unui han, al unei ospătării Si: hangiu, (înv) birtaș. 2 (Pex) Gazdă. 3 Salariat care îi servește pe consumatori într-un restaurant sau în alt local de consumație Si: chelner.

ospătariu sm vz ospătar

ospeta v vz ospăta

ospetariu sm vz ospătar

ospita v vz ospăta

uspăta v vz ospăta

uspătare sf vz ospătare

uspeta v vz ospăta

OSPĂTA, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Tranz., intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Din lat. hospitare.

OSPĂTA, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mîncare și băutură, a da de mîncare. A avut chef să ne ospăteze el singur, ba încă să ne și cinstească. SADOVEANU, O. VI 246. Porunci să-i ospăteze bine pe toți. REBREANU, R. I 220. Să fii bun... să mă poftețti la dumneata, să mă ospătezi. CARAGIALE, O. III 78. ♦ (Regional) A mînca. Împărăteasa a ospătat cu gust foarte mare mreana aceea. SBIERA, P. 119. Ia să ospătați ceva, ca să nu ziceți că ați ieșit din casa mea ca de la o casă pustie. CREANGĂ, O. A. 255. ◊ Intranz. Nici n-am ospătat, nici n-am băut. ALECSANDRI, T. I 431. Și prea midt m-oi bucura, Cu mine de-ți ospăta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ Refl.Băiatul povestește a doua zi... cum s-a ospătat cu supă și friptură. PAS, Z. I 67. Pe la casele oamenilor se ospătau o mulțime de străini. CREANGĂ, O. A. 38. – Prez. ind. și: (regional) oaspăt (RETEGANUL, P. III 35, SBIERA, P. 82). – Variante: (rar) ospeta (RETEGANUL, P. III 33), ospita (MARIAN, O. II 50) vb. I.

OSPĂTAR, ospătari, s. m. 1. Salariat care servește pe consumatori într-un restaurant sau într-un alt local de consumație; chelner. 2. (Învechit) Patron al unui birt, al unei ospătării; birtaș, hangiu. Viind la gazdă și simțind apetit... ospătarul le dete borș cu miel. NEGRUZZI, S. I 280.

OSPETA vb. I v. ospăta.

OSPITA vb. I v. ospăta.

A OSPĂTA ~ez 1. tranz. (persoane) 1) A trata cu mâncare și băutură (din belșug). 2) A face să bea sau să mănânce, oferind (din belșug); a servi; a trata. ~ cu cireșe. 2. intranz. pop. v. A SE OSPĂTA. /<lat. hospitare

A SE OSPĂTA mă ~ez intranz. 1) A sta la masă; a mânca. 2) A consuma timpul bând și mâncând. /<lat. hospitare

OSPĂTAR ~i m. 1) Lucrător însărcinat cu deservirea consumatorilor într-un local de alimentație publică; garson; chelner. 2) înv. Proprietar al unui birt; birtaș. /a (se) ospăta + suf. ~ar

ospătà v. 1. a primi în casă ca oaspete: ospătați pe cei străini; 2. a da să mănânce: l’a ospătat bine; 3. a mânca: ospăta cu lăcomie ISP. [Lat. HOSPITARI].

ospătar m. cel ce ține o ospătărie, birtaș.

ospătéz și (Mold. sud) -etéz, a -á v. tr. (lat. hóspitor, -ári, primesc ospitalitate, și *-áre, sp. pg. hospedar, a primi în gazdă). Primesc în casă ca să doarmă (Rar). Daŭ mîncare bună, daŭ prînz: boĭeru îĭ ospătă pe biețiĭ drumețĭ. V. intr. Mănînc bine: drumețiĭ, după ce ospătară, plecară. – Vechĭ și usp-.

ospetéz, V. ospătez.

uspătéz, uspăț, V. ospă-.

ospătare s. f., g.-d. art. ospătării; pl. ospătări

ospătare s. f., g.-d. art. ospătării; pl. ospătări

ospătare s. f., g.-d. art. ospătării; pl. ospătări

ospăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ospătez, 3 ospătează; conj. prez. 1 sg. să ospătez, 3 să ospăteze

ospătar s. m., pl. ospătari

ospăta (a ~) vb., ind. prez. 3 ospătează

ospătar s. m., pl. ospătari

ospăta vb., ind. prez. 1 sg. ospătez, 3 sg. și pl. ospătează; conj. prez. 3 sg. și pl. ospăteze

ospătar s. m., pl. ospătari

OSPĂTARE s. cinstire, servire, servit, tratare. (~ cuiva cu mâncare și băutură.)

OSPĂTARE s. v. mâncare.

OSPĂTARE s. cinstire, servire, servit, tratare. (~ cuiva cu mîncare și băutură.)

OSPĂTA vb. a cinsti, a servi, a trata, (pop.) a omeni, a tratarisi. (L-a ~ cu mâncare și băutură.)

OSPĂTA vb. v. benchetui, chefui, mânca, petrece, prăznui.

OSPĂTAR s. 1. v. chelner. 2. birtaș, (prin Ban.) birtar, (înv.) locandier, tractirgiu. (~ la un han.)

ospăta vb. v. BENCHETUI. CHEFUI. MÎNCA. PETRECE. PRĂZNUI.

OSPĂTA vb. a cinsti, a servi, a trata, (pop.) a omeni, a tratarisi. (L-a ~ cu mîncare și băutură.)

OSPĂTAR s. 1. chelner. (~ la un restaurant.) 2. birtaș, (prin Ban.) birtar, (înv.) locandier, tractirgiu. (~ la un han.)