2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORĂCĂIT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi.

ORĂCĂIT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi.

orăcăit sn [At: ISPIRESCU, L. 146 / Pl: ~uri / E: orăcăi] 1-2 Orăcăire (1-2).

ORĂCĂIT, (rar) orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei, orăcăială. Îi e pe plac să vină aici, noaptea, și să cosească papura. S-audă susurul vîntului, cîntecul greierilor, orăcăitul broaștelor. PAS, E. II 85. Cine n-ar fi ascultat cu plăcere întoarcerea vitelor de la pășune cu bălăngănind lor depărtat, cu strigătele flăcăilor perdute în orăcăitul broaștelor gălăgioase? DELAVRANCEA, T. 259. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. Directorul de scenă o avertizase în orăcăitul de înveselite al camarazilor că nu-i poate da decît roluri de comedie. C. PETRESCU, C. V. 209. ♦ Plînset, țipăt (de copil sugaci). Auzi un orăcăit de copil. ISPIRESCU, E. 146.

ORĂCĂIT ~uri n. 1) v. A ORĂCĂI. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos de broaște. /v. a orăcăi

orăcăit n. acțiunea și efectul orăcăirii, strigăt înnăbușit: auzi un orăcăit de copil ISP.

orăcăít n., pl. urĭ. Acțiunea de a orăcăi. Plîns de prunc orĭ strigăt de broască și rar de orăteniĭ: un orăcăit de broaște se auzea.

ORĂCĂI, pers. 3 orăcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi.

ORĂCĂI, pers. 3 orăcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi.

orăcăi vi [At: ALECSANDRI, P. III, 31 / V: (reg) orc~, orac~ / Pzi: orăcăie și ~ește / E: orac + -ăi] 1 (D. broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. Si: (reg) a măcăi, a miorcoti. 2 (Fam; d. copiii mici) A plânge.

ORĂCĂI, pers. 3 orăcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște, rar, despre alte animale) A scoate strigătul caracteristic speciei. Buraticii orăcăiau în toate după- amiezile cu disperare. SADOVEANU, N. E. 101. Orătăniile se împrăștiată orăcăind speriate. REBREANU, R. II 189. Brotăceii orăcăiau în depărtare. ISPIRESCU, E. 292. ◊ (Depreciativ, despre alte ființe) Cîntam ca cucoșul, orăcăiam ca broasca, zbieram ca vaca. HOGAȘ, DR. II 46. Deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri... unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul. CREANGĂ, P. 302. ♦ (Despre copii sugaci) A plînge, a scînci. Mi te-a înfășat, Mi te-a legănat Și mi te-a culcat... Tu n-ai adormit Ș-ai orăcăit. TEODORESCU, P. P. 446. – Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește (BELDICEANU, P. 57, BOLINTINEANU, O. 195, ALECSANDRI, P. I 203).

A ORĂCĂI pers.3 ~iește intranz. 1) (despre broaște) A scoate sunete monotone, repetate și răsunătoare, caracteristice speciei; a face „orac-orac”. /orac + suf. ~ăi

orăcăì v. 1. a striga, vorbind de păsări: găini, rațe, gâște orăcăesc în toate părțile Gr. AL.; 2. a ocăcăi: mii de broaște în lung orăcăesc AL.; 3. a se văeta (de copii). [Cf. horcăi].

orácăĭ, și -ăĭesc v. intr. (d. orac, orac, țipetu pruncilor și al broaștelor). Plîng, vorbind de pruncĭ. Strig, orăcăĭesc, vorbind de broaște și rar de păsările de curte.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

orăcăit s. n., pl. orăcăituri

orăcăit s. n., pl. orăcăituri

orăcăit s. n., pl. orăcăituri

orăcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 orăcăie, imperf. 3 pl. orăcăiau; conj. prez. 3 să orăcăie

orăcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 orăcăie, imperf. 3 sg. orăcăia; conj. prez. 3 să orăcăie

orăcăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. orăcăie, imperf. 3 sg. orăcăia

orăcăi (ind. prez. 3 sg. și pl. orăcăie)

orăcăesc, orăcăe 3, orăcăiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ORĂCĂIT s. ocăcăit, orăcăială, orăcăire, (rar) miorcăit, (reg.) miorcoteală, miorcotire. (~ broaștelor.)

ORĂCĂIT s. ocăcăit, orăcăială, orăcăire, (rar) miorcăit, (reg.) miorcoteală, miorcotire. (~ broaștelor.)

ORĂCĂI vb. a ocăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~.)

ORĂCĂI vb. v. miorcăi, plânge, scânci, smiorcăi.

ORĂCĂI vb. a ocăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~.)

orăcăi vb. v. MIORCĂI. PLÎNGE. SCÎNCI. SMIORCĂI.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

orăcăit, orăcăituri s. n. v. orăcăială.

orăcăi, orăcăi v. i. (d. copiii mici) a plânge, a scânci

Intrare: orăcăit
orăcăit substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orăcăit
  • orăcăitul
  • orăcăitu‑
plural
  • orăcăituri
  • orăcăiturile
genitiv-dativ singular
  • orăcăit
  • orăcăitului
plural
  • orăcăituri
  • orăcăiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: orăcăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • orăcăi
  • orăcăire
  • orăcăit
  • orăcăitu‑
  • orăcăind
  • orăcăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • orăcăie
(să)
  • orăcăie
  • orăcăia
  • orăcăi
  • orăcăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • orăcăie
(să)
  • orăcăie
  • orăcăiau
  • orăcăi
  • orăcăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • orăcăi
  • orăcăire
  • orăcăit
  • orăcăitu‑
  • orăcăind
  • orăcăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • orăcăiește
(să)
  • orăcăiască
  • orăcăia
  • orăcăi
  • orăcăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • orăcăiesc
(să)
  • orăcăiască
  • orăcăiau
  • orăcăi
  • orăcăiseră
orcăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
oracăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

orăcăit, orăcăiturisubstantiv neutru

  • 1. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îi e pe plac să vină aici, noaptea, și să cosească papura. S-audă susurul vîntului, cîntecul greierilor, orăcăitul broaștelor. PAS, E. II 85. DLRLC
    • format_quote Cine n-ar fi ascultat cu plăcere întoarcerea vitelor de la pășune cu bălăngănitul lor depărtat, cu strigătele flăcăilor perdute în orăcăitul broaștelor gălăgioase? DELAVRANCEA, T. 259. DLRLC
    • 1.1. figurat Amestec de voci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: gălăgie
      • format_quote Directorul de scenă o avertizase în orăcăitul de înveselire al camarazilor că nu-i poate da decît roluri de comedie. C. PETRESCU, C. V. 209. DLRLC
    • 1.2. familiar Plânset, scâncet de copil mic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Auzi un orăcăit de copil. ISPIRESCU, E. 146. DLRLC
etimologie:
  • vezi orăcăi DEX '98 DEX '09

orăcăiverb

  • 1. (Despre broaște, rar, despre alte ființe) A scoate strigătul caracteristic speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Buraticii orăcăiau în toate după-amiezile cu disperare. SADOVEANU, N. E. 101. DLRLC
    • format_quote Orătăniile se împrăștiară orăcăind speriate. REBREANU, R. II 189. DLRLC
    • format_quote Brotăceii orăcăiau în depărtare. ISPIRESCU, E. 292. DLRLC
    • format_quote depreciativ Cîntam ca cucoșul, orăcăiam ca broasca, zbieram ca vaca. HOGAȘ, DR. II 46. DLRLC
    • format_quote depreciativ Deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri... unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul. CREANGĂ, P. 302. DLRLC
    • 1.1. familiar Despre copiii mici: plânge, scânci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mi te-a înfășat, Mi te-a legănat Și mi te-a culcat... Tu n-ai adormit Ș-ai orăcăit. TEODORESCU, P. P. 446. DLRLC
etimologie:
  • Orac + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.