opțiuni
  • info

2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORÂND s. m. v. orândă1.

orând sm vz orândă1

orând m. ursit: dacă tu vei fi orândul meu ISP. [V. orândă].

ORÂNDĂ1, orânde, s. f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orând s. m.] – Din orândui (derivat regresiv).

ORÂNDĂ1, orânde, s. f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orând s. m.] – Din orândui (derivat regresiv).

orândă1 sf [At: ISPIRESCU, L. 138 / V: (reg) orând sm / Pl: ~de / E: pvb orândui] 1 (Pop) Destin. 2 (Reg) Obicei. 3 (Reg; îlav) De ~ De regulă. 4 (Reg; lpl) Menstruație. 5 (Reg; îe) A face ~ casei A face curățenie. 6 (Reg) Misiune. 7 (Reg) Consfătuire.

ORÎND, orînzi, s. m. (Popular, în credințele mistice) Bărbat ursit să devină soțul cuiva. Dacă tu vei fi orîndul meu, nu scap eu de tine, nici tu de mine. ISPIRESCU, E. 63.

ORÎNDĂ, (rar) orînde, s. f. 1. (Popular, în credințele mistice) Soartă, ursită, destin. Oamenii... îl lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui. ISPIRESCU, E. 138. 2. Datină. Să trăiți, să înfloriți Și pe noi să ne plătiți, C-așa este orînda... De cînd mi s-a fapt lumea. PĂSCULESCU, L. P. 39.

orândă f. soartă, noroc: așa i-a fost orânda PANN. [Slav. UREDŬ. ordine (ORÕDIĬE, ispravă)].

orînd n., pl. urĭ (vsl. urendŭ, rînduĭală, d. rendŭ, rînd, ordine, grad, linie, soartă, natură; orondiĭe, ispravă. V. rînd). Vest. Rar. Ursită, destin, soartă, noroc, orînduĭală a soarteĭ. Persoană destinată de soartă (soț, soție): tu eștĭ orîndu mĭeŭ.

1) orîndă f., pl. e și zĭ (ca și orînd saŭ d. orînduĭesc). Vest. Orînd, soartă. Orînduĭală, obiceĭ, regulă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

orândă2 (soartă; datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

orândă1 (soartă, datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

orândă (soartă, datină) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ORÂNDĂ s. v. arendă, datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.

orîndă s. v. ARENDĂ. DATINĂ. DESTIN. FATALITATE. FEL. MENIRE. NOROC. OBICEI. PREDESTINARE. RÎNDUIALĂ. SOARTĂ. TRADIȚIE. URSITĂ. UZ. UZANȚĂ. ZODIE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

orîndă (-de), s. f. – 1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – Var. orînd. Sl. urędu „ordin” (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd și slov. ured(a). – Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s. f. (ordin, dispoziție); orînduitor, adj. (organizator).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

orândă1, orânde, s.f. – (reg.) 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar, 1980: 82). – Der. regr. din orândui „a destina” (Scriban, DEX, MDA).

orândă1, -e, s.f. – 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar 1980: 82). – Din orândui „a destina”.

Intrare: orând
substantiv masculin (M5)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orând
  • orândul
  • orându‑
plural
  • orânzi
  • orânzii
genitiv-dativ singular
  • orând
  • orândului
plural
  • orânzi
  • orânzilor
vocativ singular
  • orândule
  • orânde
plural
  • orânzilor
Intrare: orândă (soartă, datină)
orândă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orândă
  • orânda
plural
  • orânde
  • orândele
genitiv-dativ singular
  • orânde
  • orândei
plural
  • orânde
  • orândelor
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M5)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orând
  • orândul
  • orându‑
plural
  • orânzi
  • orânzii
genitiv-dativ singular
  • orând
  • orândului
plural
  • orânzi
  • orânzilor
vocativ singular
  • orândule
  • orânde
plural
  • orânzilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

orând, orânzisubstantiv masculin

  • 1. popular (În credințele mistice) Bărbat ursit să devină soțul cuiva. DLRLC
    • format_quote Dacă tu vei fi orîndul meu, nu scap eu de tine, nici tu de mine. ISPIRESCU, E. 63. DLRLC

orândă, orândesubstantiv feminin

popular
  • 1. Destin, soartă, ursită. DEX '09 DLRLC
    sinonime: destin soartă ursită
    • format_quote Oamenii... îl lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui. ISPIRESCU, E. 138. DLRLC
    • 1.1. Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva. DEX '09
      sinonime: ursit
  • 2. Datină, obicei. DEX '09 DLRLC
    sinonime: datină obicei
    • format_quote Să trăiți, să înfloriți Și pe noi să ne plătiți, C-așa este orînda... De cînd mi s-a fapt lumea. PĂSCULESCU, L. P. 39. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.