căutare avansată
11 definiții pentru „ortoepie”   declinări

ORTOEPÍE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care privesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORTOEPÍE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care stabilesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

ortoepíe s. f., art. ortoepía, g.-d. ortoepíi, art. ortoepíei
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ORTOEPÍE f. 1) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul regulilor de rostire corectă. 2) Totalitate a regulilor de pronunțare corectă într-o limbă. [G.-D. ortoepiei] /<fr. orthoépie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORTOEPÍE s.f. Pronunțare corectă a cuvintelor. ♦ Parte a lingvisticii care studiază pronunțarea corectă a cuvintelor unei limbi. [Gen. -iei. / < fr. orthoépie, cf. gr. orthoepeia – limbaj corect].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORTOEPÍE s. f. ansamblu de reguli proprii unei limbi, pronunțare corectă a cuvintelor; parte a lingvisticii care studiază aceste reguli. (< fr. orthoépie, lat., gr. orthoepia, germ. Orthoepie)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ORTOEPÍE s. f. Pronunțare corectă a cuvintelor unei limbi; disciplină care se ocupă cu studiul regulilor de pronunțare corectă. Fonetica are și o mare însemnătate practică în învățarea limbilor, în stabilirea regulilor de ortoepie. L. ROM. 1953, nr. 3, 18. Între ortografie și ortoepie există o legătură indisolubilă: scriind corect, ajungem să vorbim corect, potrivit normelor limbii literare. IORDAN, L. R. 188.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ortoepíe s. f., art. ortoepía, g.-d. ortoepíi, art. ortoepíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ortoepie f. pronunțare corectă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*ortoepíe f. (vgr. orthoépeia, d. orthós, drept, și épos, cuvînt; it. ortoepia. V. epopeĭe). Pronunțare corectă: e un vițiŭ de ortoepie a zice abondent în loc de abundant.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ORTOEPÍE s. f. (cf. fr. orthoépie, gr. orthoepeia „limbaj corect” < orthos „drept” + epeia „pronunțare”): 1. pronunțare corectă, literară a cuvintelor. 2. parte a lingvisticii care studiază pronunțarea corectă a cuvintelor dintr-o limbă, după anumite reguli. Majoritatea problemelor de o. ale limbii române sunt în același timp și probleme de ortografie (Pentru regulile ortoepice, v. régulă și lucrarea Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, Ediția a V-a, Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Univers enciclopedic, București, 1995).
Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink