ORTAC, ortaci, s. m. (Regional) Tovarăș (de drum, de muncă etc.), camarad; p. ext. prieten. Cată moțul în desagă. Nu găsește. Iar ortacii Îs departe. BENIUC, V. 53. Porecla i-o dăduseră ortacii din sat. SADOVEANU, O. E. 105. Cînd a fost la-nmormîntat Toți morții parcă s-au sculat Să-și plîngă pe ortacul lor. COȘBUC, P. I 148. ◊ (Glumeț) Iubit, drăguț. Cîntă cucul, vai săracul, Ș-a pierdut mîndra ortacul. HODOȘ, P. P. 223.