Definiția cu ID-ul 504202:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
opor (opoare), s. n. – Umărul osiei de car. Bg. opora, sb., pol., rus. opor „sprijin, reazem” (Tiktin). – Der. oporniță, s. f. (verigă de fier care leagă osia de perinocul carului), cf. bg. oporen (Candrea).