ONTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.

ontic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ontique] (Liv) Care ține de domeniul existenței Si: ontologie.

ONTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. (Livr.) Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.

ONTIC, -Ă adj. Referitor la existență, la realitatea obiectivă; existent independent de om. [< fr. ontique, cf. gr. on – ființă].

ONTIC, -Ă adj. (fil.) referitor la existență, la realitatea obiectivă. (< fr. ontique)

ONTIC ~că (~ci, ~ce) v. ONTOLOGIC. /<fr. ontique

ontic adj. m., pl. ontici; f. ontică, pl. ontice

ontic adj. m., pl. ontici; f. ontică, pl. ontice

ontic adj. m., pl. ontici; f. sg. ontică, pl. ontice

ONTIC adj. v. ontologic.

ontic adj. v. ONTOLOGIC.

ÓNTIC, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. on, ontos „ființă, existență”) adj. (FILOZ.) 1. Care ține de domeniul concretului, al ființării (în sens mai puțin riguros); ontologic (2). 2. (La Heidegger, în opoziție cu ontologic) Care se referă la „existențe” (la lucrurile existente, concrete), nu la „existența ca atare” sau „la sensul existenței”.