ontologic, ~ă a [At: MAIORESCU, L. 105 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ontologique] 1 Care aparține ontologiei. 2 Referitor la ontologie. 3 Specific ontologiei. 4 De ontologie.

ONTOLOGIC, -Ă, ontologici, -e, adj. Care se referă la ontologie, de ontologie, specific ontologiei.

ONTOLOGIC, -Ă adj. Referitor la ontologie. [< fr. ontologique].

ONTOLOGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de ontologie; propriu ontologiei. /<fr. ontologique

*ontológic, -ă adj. (d. ontologie). Relativ la ontologie. Adv. Din punct de vedere ontologic. (Ca adv. și ontologicamente).

ontologic (referitor la existență) adj. m., pl. ontologici; f. ontologică, pl. ontologice

ontologic adj. m., pl. ontologici; f. ontologică, pl. ontologice

ontologic adj. → logic

ONTOLOGIC adj. (FILOZ.) (rar) ontic.

ONTOLOGIC adj. (FILOZ.) (rar) ontic.

ontologic, -ă, ontologici, -ce adj. Care aparține ontologiei, specific ontologiei; ontic. ◊ Argumentul ontic = argument care susține existența lui Dumnezeu pe baza ideilor apriorice existente o dată cu sufletul și cu rațiunea însăși și care nu au nevoie să fie demonstrate (adevăr, bine, frumos, drept etc.). A fost formulat și susținut de fericitul Augustin, Anselm de Canterbury, Descartes, Leibniz ș.a. – Din fr. ontologique.

ONTOLÓGIC, -Ă (< fr.) adj. Care privește ontologia. În opoziție cu gnoseologic, o. desemnează ordinea lucrurilor și ființei distinctă de cea a cunoașterii; în opoziție cu logic, desemnează ordinea reală distinctă de cea a discursului. La Heidegger, o. trimite la ființă și se distinge de ontic, care trimite la „ființare”.