Onofrei Foarte puțin folosit astăzi ca prenume și cunoscut mai ales ca nume de familie, Onofrei apare în vechile noastre documente încă din sec. 15, prezența lui în onomastica românească datorîndu-se cu siguranță cultului unui sfînt (Onofrei cel Mare sau Pustnicul) sărbătorit în multe țări europene (la români, cultul creștin coincide cu o sărbătoare de esența păgînă numită în popor Nunta șoarecilor și „ținută” de frica viermilor și a șoarecilor care ar putea strica varza). Formele românești ale numelui pus în discuție, Onofréi, Onófrie, Onúfrie reproduc prin intermediar slav (la slavii răsăriteni Onofria este atestat din sec. 15) gr. Onoúphrios, corespondentul lat. Onúphrius. Atestat într-o epocă tîrzie și pentru prima oară ca nume al sfîntului amintit, Onuphrius a pus probleme dificile specialiștilor, încercările de a-l explica fiind diverse și contradictorii (a fost considerat fie un compus grecesc, fie un compus germanic corespunzător actualului Humphrey). De un real folos pentru etimologie s-au dovedit a fi de astă dată informațiile privitoare la primul purtător cunoscut al numelui; fiu al unui rege persan, care ar fi devenit pustnic și și-ar fi petrecut aproximativ 60 de ani în deșertul egiptean. Cum în sec. 4 e.n. nu poate fi vorba de un nume germanic în Egipt, iar explicația prin greacă este cu totul inadmisibilă, unii specialiști au încercat să dezlege „misterul” originii lui Onofrei apelînd la onomastica egipteană. Și într-adevăr, copții folosesc astăzi un nume pers. Uenofre, a cărui formă era în vechea egipteană Onnophris atestat și în inscripțiile hieroglifice acest Onnophris, cu sensul „care este mereu fericit”, era la origine un supranume al lui Osiris, cunoscută divinitate a Egiptului antic. Destul de rar și în secolele trecute, la început folosit probabil mai ales în mediile ecleziastice și sprijinit numai de existența cultului creștin amintit, Onofrei este pe cale de a ieși din uzul prenumelor europene moderne. ☐ Germ. Onuphrius, it. Onofrio, bg. rus., ucr. Onufrii.