4 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OMET s. n. (Înv. și reg.) Mulțime mare de oameni, lume, popor. – Om + suf. -et.

OMET s. n. (Înv. și reg.) Mulțime mare de oameni, lume, popor. – Om + suf. -et.

omet2 sn [At: PSALT. 280 / V: (înv) omăt / E: slv омєтъ] (Înv) Margine.

omet1 sms [At: PALIA (1581) 78/11 / V: (înv) oam~, (îrg) omăt / E: om + -et] 1 Mulțime mare de oameni Si: lume. 2 Popor.

OMET s.m. sg. (Ban.) Mulțime de oameni, lume. Omĕt. Hominum multitudo. AC, 357. Etimologie: om + suf. -et. Cf. o m e n i m e.

OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.[1]

  1. În original: [Pl. și (m.) omeț], evident greșit. — LauraGellner

omăt1 smn [At: HERODOT (1645) 99 / V: (îvr) um~, (reg) homet[1], homete, omat, omet, omete, omeț, umet, umete / Pl: ~uri, (rar) ~ete, ~eți / E: ucr обмет] 1 (Pop) Zăpadă. 2 (Reg) Troian. 3 (Reg) Spumă de albuș de ou.

  1. Lipsește în original o definiție proprie pentru această variantă — LauraGellner

OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.

OMĂT, omături, s. n. (Regional) Zăpadă; nea. Streșinile picurau și soarele împrăștia deasupra Măgurei, pe omături, o strălucire orbitoare. SADOVEANU, B. 90. Tremură omătul pe livadă, Cînd de departe-un lup își taie cale Și-și strigă nopții patima flămîndă. GOGA, C. P. 18. Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. ALECSANDRI, P. A. 160. ◊ Fig. Cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate. EMINESCU, O. IV 126. Omătul mieilor v. miel. Pasărea-omătului v. pasăre.

OMĂT ~uri n. pop. Precipitație atmosferică sub formă de fulgi albi (compuși din cristale de gheață); zăpadă; nea. /<sl. ometu

OMĂT s. m. și n. (Mold., Criș.,, Trans. N, Trans. SV) Zăpadă. A: Pogorî ploaie sau omăt din ceriu. DM, 3v. A lui iaste soarele și luna, stealele ceriului și stihiile ... grindina, omeții, ploile. ALF., 6r; cf. DOSOFTEI, PS.; PAT. 1685, 14r, 14v; CANTEMIR, HR.; N. COSTIN; NCCD, 264; PSEUDO-AMIRAS (gl.); PAT. 1742, 234r, 234v; VP, 56r; B 1774, 22v, 30r; B 1775, 83^P{r}; CRON. SEC. XVIII, 13r. C: A doua dzi le plouă Dumnedzău mană din ceri, albă ca omătul. CRON. ante 1730, 84v. De vor fi păcatele voastre ca văpsite, ca omătul le voi albi. M 1704, 83v. E frumoasă și lată-n șele, Ca omătu' albă-n ptiele. CÎNTECE, 5r. // B: Au căzut preste mine ca niște omăt sau gheață înghețată. BIBLIA (1688). Forme gramaticale: nom. pl. omeți (N. COSTIN; CRON. SEC. XVIII, 13r), omeții (ALF., 6r); gen. pl. omeților (CANTEMIR, HR.). Etimologie: ucr. obmet „măturare; pospai”. Cf. n e a.

omăt n. 1. Mold. și Tr. zăpadă: iarba pare de omăt EM.; 2. spumă din bătutul albușului ouălor pentru cozonaci. [Bulg. OMET, derivat din slav. OMETATI, a zăcea (cf. zăpadă)].

oámet n., pl. e (d. om). Vechĭ. Mulțime de oamenĭ.

omăt și (vechĭ) omét n., pl. omete și omăturĭ (vsl. ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb. omet, măturătură, umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg. námet, nămete, troĭan; rut. zámet, viscol; rus. metélĭ, viscol, omët, chenar, căpiță de snopĭ, zamëty, pl. troĭan, zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V. mătură, nămete, pomătuf, podmet, predmet, smetie). Vechĭ (omet și omăt). Chenar, tivitură. Azĭ. Est. (omăt). Zăpadă. Vest și Ur. (pl. m. omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

omet (lume) (înv., reg.) s. n.

omăt (zăpadă) (pop.) s. n., (nămeți) pl. omături

omăt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omături

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OMĂT s. (MET.) nea, ninsoare, zăpadă. (~ul acoperă cîmpia.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

omăt (-meți), s. m. – Zăpadă. Sl., cf. sl. omesti, ometą „a arunca”, rus. omet „morman”, sb. omet „măturat” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 210; Conev 37), cf. nămete.Der. omăta, vb. (a ninge); omătos, adj. (cu zăpadă); omătuță, s. f. (plantă, Leocoium vernum); (în)omeți, vb. (a acoperi cu zăpadă); ometiță, s. f. (fulg de zăpadă; praf de făină), din sb. umetica (Candrea).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

omăt, omături, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar, 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); „Umătu’ când ptică moale, cătă primăvară, îi îngrășământ la pământ” (Memoria, 2014: 178). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din vsl. ometǔ „măturare” (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).

omăt, -uri, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea Însemnări: 211-212) – Din sl. ometǔ „măturare” (DEX), cf. rus omet „morman” (DER).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Intrare: Omet
nume propriu (I3)
  • Omet
Intrare: omet (lume)
omet1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omet
  • ometul
  • ometu‑
plural
  • omete
  • ometele
genitiv-dativ singular
  • omet
  • ometului
plural
  • omete
  • ometelor
vocativ singular
plural
oamet
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: omet (zăpadă, tiv)
omet1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omet
  • ometul
  • ometu‑
plural
  • omete
  • ometele
genitiv-dativ singular
  • omet
  • ometului
plural
  • omete
  • ometelor
vocativ singular
plural
omet2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omet
  • ometul
  • ometu‑
plural
  • ometuri
  • ometurile
genitiv-dativ singular
  • omet
  • ometului
plural
  • ometuri
  • ometurilor
vocativ singular
plural
omet3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omet
  • ometul
  • ometu‑
plural
  • omeți
  • omeții
genitiv-dativ singular
  • omet
  • ometului
plural
  • omeți
  • omeților
vocativ singular
plural
Intrare: omăt
omăt1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omăt
  • omătul
  • omătu‑
plural
  • omături
  • omăturile
genitiv-dativ singular
  • omăt
  • omătului
plural
  • omături
  • omăturilor
vocativ singular
plural
omăt2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M33)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omăt
  • omătul
  • omătu‑
plural
  • omeți
  • omeții
genitiv-dativ singular
  • omăt
  • omătului
plural
  • omeți
  • omeților
vocativ singular
plural
umet
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
omeț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
omete
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
omat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
omăt3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N8)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omăt
  • omătul
  • omătu‑
plural
  • omete
  • ometele
genitiv-dativ singular
  • omăt
  • omătului
plural
  • omete
  • ometelor
vocativ singular
plural
omet1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omet
  • ometul
  • ometu‑
plural
  • omete
  • ometele
genitiv-dativ singular
  • omet
  • ometului
plural
  • omete
  • ometelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

omet, ometesubstantiv neutru

etimologie:
  • Om + sufix -et. DEX '98 DEX '09

omăt, omăturisubstantiv neutru

  • 1. popular Nea, ninsoare, zăpadă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Streșinile picurau și soarele împrăștia deasupra Măgurei, pe omături, o strălucire orbitoare. SADOVEANU, B. 90. DLRLC
    • format_quote Tremură omătul pe livadă, Cînd de departe-un lup își taie cale Și-și strigă nopții patima flămîndă. GOGA, C. P. 18. DLRLC
    • format_quote Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. ALECSANDRI, P. A. 160. DLRLC
    • format_quote figurat Cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate. EMINESCU, O. IV 126. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.