OLĂCAR s.m. (Mold., ȚR, Ban.) Curier. A: Odihnind Ștefan-Vodă la Vasluiu, i-au venit olăcari. URECHE. Sosesc de la hanul olocari la Șirăm-Bei. M. COSTIN; cf. DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, IST.; H 1779², 84^v, 86^r. 102^v. B: Încă cărțile să cetiia si iată alți olăcari au venit de la Galilea. BIBLIA (1688). C: Olĕkar. Cursor. AC, 357. Variante: olocar (M. COSTIN). Etimologie: olac + suf. -or. Vezi și olac, olăcări, olăcărie. Cf. menzil (3), olac (1), v e a s t n i c.