olăcar sm [At: HERODOT (1645) 453 / V: (înv) ~iu, oloc~ / Pl: ~i / E: olac + -ar] 1 (Îrg) Curier. 2 (Îrg) Îngrijitor al cailor de poștă. 3 (Înv) Slujbaș însărcinat cu strângerea cailor dați de țărani oficialităților pentru nevoi momentane sau pentru un timp mai îndelungat. 4 (Mol) Haimana. 5 (Reg) Persoană care însoțește nunta și rostește orația Si: colăcar, olăcaș, olăcer.