OFRANDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități, prinos; dar făcut bisericii. Grătarele sfîrîie aruncind în aer valuri de miros fierbinte și gras, ca niște altare antice pe care se ard ofrande unui zeu tutelar. CARAGIALE, M. 279. O scenă religioasă în care împăratul aduce rugăciuni și ofrande zeilor. ODOBESCU, S. III 75. ♦ Dar oferit unei persoane în semn de recunoștință, devotament, respect. Binevoiți a primi o ofrandă mai prozaică. ALECSANDRI, T. 1311. ◊ Fig. Venim ca să-ți aducem ofrandele durerii, Venim să vărsăm lacrimi. ALECSANDRI, P. III 339. ♦ Contribuție la o operă de binefacere, de ajutorare a celor lipsiți.