ODOVĂI vb. 1. (Mold.) A se termina, a se încheia, a se sfîrși. Ascultă, oame, den ce materie ești și ce ești, și ce vei să fii, nu te mări, ce să fii plecat, vădzîndu-le că esti pămînt și iar în pâmint vei să te odovăiesti. CRON. SEC. XVIII, 13^r. 2. (ȚR) A sărbători. Într-această zi să odovăiaște praznicul a cinstitei cruci. M 1698 sept., 92^r, col. II. Să odovăiaște praznicul nașterii lui Hristos. M 1779 dec., 216^v, col. II; cf. M 1779 mart., 47^r, col. I; M 1780 sept., 161^r, col. II. Etimologie: sl. otŭdavati. Cf. v i g ă z u i.