OBSERVATOR², -OARE, observatori, -oare, adj. Care observă; pătrunzător, perspicace. Una din creațiunile poetului nostru, în care s-a arătat variatul lui talent, ca observator psiholog, e incontestabil admirabila satiră «Liniștea». GHEREA, ST. CR. I 230. Un alt epitrop, ceva mai observator, a fost de idee că băiatul este bun pentru școala de meserii. GALACTION, O. I 115. (În forma observatoriu) Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observatorul al poporului. RUSSO, S. 191. ♦ (Ieșit din uz) Ordin observator = sancțiune disciplinară constînd dintr-o mustrare făcută în scris unui salariat pentru neîndeplinirea unor sarcini. admonestare. ◊ (Substantivat, m.) Persoană care vede, supraveghează sau scrutează ceva; delegat al unui guvern la conferințe internaționale, cu misiunea de a informa guvernul său despre cele discutate. – Variantă: observatoriu, -ie adj.