OBSERVATOR¹ observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în această clădire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

OBSERVATOR², -OARE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

observator², ~oare [At: SIBINEANU, C. 16/28 / V: (înv) ~iu, os~ a / Pl: ~i, ~oare / E: fr observateur, lat observator, -oris] 1-2 smf, a (Persoană) care observă (7). 3-4 smf, a (Persoană) cu spirit de observație. 5 smf Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale, care participă, cu drepturi limitate, la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, la desfășurarea alegerilor etc. 6 sm Militar care execută observarea (9) inamicului. 7 a Scrutător. 8 a Perspicace. 9 a (Iuz; îs) Ordin ~ Mustrare scrisă adresată unui salariat.

observator¹ sn [At: CR (1830), 110²/22 / V: (înv) ~iu, ~ium, ~vătoare sf ~rie sf / Pl: ~oare / E: lat observatorium, fr observatoire, ger Observatorium] 1 Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor atmosferice, meteorologice etc. 2 Instituție aflată în această clădire. 3 Loc special amenajat, de unde se poate observa, cu instrumente speciale, tot ce se întâmplă pe o mare distanță în jur.

OBSERVATOR², -OARE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

OBSERVATOR¹, observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în această clădire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

OBSERVATOR¹, observatoare, s. n. Clădire amenajată special pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituție aflată în această clădire. Observatorul astronomic din București. ▭ Un eveniment important în istoria geodeziei ruse este înființarea observatorului astronomic de la Pulkovo. PROBL. GEOGR. II 23. ♦ (De obicei urmat de determinări) Clădire, turn, instalație, adăpost de unde cineva poate să observe ce se întîmplă pe o mare distanță în jur și care servește și la adăpostirea personalului și a instrumentelor necesare pentru observație. Observator de artilerie.

OBSERVATOR², -OARE, observatori, -oare, adj. Care observă; pătrunzător, perspicace. Una din creațiunile poetului nostru, în care s-a arătat variatul lui talent, ca observator psiholog, e incontestabil admirabila satiră «Liniștea». GHEREA, ST. CR. I 230. Un alt epitrop, ceva mai observator, a fost de idee că băiatul este bun pentru școala de meserii. GALACTION, O. I 115. (În forma observatoriu) Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observatorul al poporului. RUSSO, S. 191. ♦ (Ieșit din uz) Ordin observator = sancțiune disciplinară constînd dintr-o mustrare făcută în scris unui salariat pentru neîndeplinirea unor sarcini. admonestare. ◊ (Substantivat, m.) Persoană care vede, supraveghează sau scrutează ceva; delegat al unui guvern la conferințe internaționale, cu misiunea de a informa guvernul său despre cele discutate. – Variantă: observatoriu, -ie adj.

OBSERVATOR s.n. 1. (Astr.) Local special amenajat pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în acest local. 2. (Mil.) Loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mișcărilor și a poziției inamicului. [Pl. -oare. / cf. fr. observoire].

OBSERVATOR, -OARE adj. 1. Care observă, scrutează. ♦ Perspicace, pătrunzător. 2. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli etc. săvîrșite. // s.m. și f. Cel care are misiunea să observe ceva, să urmărească ceva. ♦ Persoană oficială desemnată de un stat sau de o organizație pentru a asista la lucrările unei conferințe sau ale unor organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. ♦ Militar care execută o misiune de observare (2). [Cf. fr. observateur, lat. observator].

OBSERVATOR¹ s. n. 1. clădire special amenajată pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc. 2. (mil.) loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mișcărilor și a poziției inamicului. (< lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium)

OBSERVATOR², -OARE I. adj. 1. care observă, scrutează. ◊ cu spirit de observație, perspicace, pătrunzător. 2. prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli săvârșite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmări, a studia științific un fenomen. 2. cel care asistă la un eveniment fără a participa. III. s. m.. 1. persoană oficială desemnată de stat, de o organizație, pentru a asista la lucrările unei conferințe, organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. 2. militar care execută o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)

OBSERVATOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care este însărcinată să observe, să supravegheze ceva. /<lat. observator, fr. observateure

OBSERVATOR¹ ~oare n. 1) Instituție științifică care efectuează observații astronomice, geofizice și meteorologice și analizează rezultatele lor. 2) Clădire amenajată cu instalații speciale pentru observații. 3) Loc special amenajat la înălțime, de unde se pot face observații la o anumită distanță în jur. /<lat. observatorium, fr. observatoire

observator m. 1. cel ce observă vr’o lege sau regulă: observator de regulamente; 2. cel ce s’aplică a observa natura, lumea, oamenii: e un observator profund. ║ a. care observă: spirit observator.

*observatór n., pl. oare, și -óriŭ n. (lat. științific observatorium). Stabiliment de observațiunĭ astronomice saŭ meteorologice.

*observatór, -oáre adj. Care observă, care e atent la toate: om, spirit observator. Subst. Care observă fenomenele, evenimentele: mariĭ poețĭ îs observatorĭ profunzĭ aĭ naturiĭ. Supraveghetor pin fabricĭ.

observatorie sf vz observator¹

observatoriu¹ sn vz observator¹

observatoriu², ~ie a vz observator²

observatorium sn vz observator¹

observătoare sf vz observator¹

oservator, ~oare a vz observator^2[1] corectat(ă)

OBSERVATORIU, -IE adj. v. observator.

OBSERVATORIU, -IE adj. v. observator².

observatoriu n. edificiu destinat observațiunilor astronomice sau meteorologice.

observator² (amenajare pentru observare) s. n., pl. observatoare (observator astronomic)

observator¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. observatori; adj. f., s. f. sg. și pl. observatoare

observator² (instituție) s. n., pl. observatoare

observator¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. observatori; adj. f., s. f. sg. și pl. observatoare

observator (astron.) s. n., pl. observatoare

observator (persoană) s. m., adj. m., pl. observatori; f. sg. și pl. observatoare, g.-d. sg. art. observatoarei

OBSERVATOR NAVIGANT militar aflat la bordul unei aeronave pentru a executa misiunea de observare.

OBSERVATÓR¹ (< fr., germ.) s. n. 1. Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru efectuarea de observații astronomice, meteorologice, solare etc. Primul o. astronomic a fost construit la Alexandria (300 î. Hr.) din inițiativa lui Ptolemeu Soter. ◊ O. astronomic = instituție științifică special amenajată și dotată cu instrumente de observație a obiectelor și fenomenelor cerești. De regulă o. moderne sunt amplasate departe de centrele urbane, la mari altitudini, în zonele în care cerul este senin în cea mai mare parte a anului și perturbațiile atmosferice sunt minime. Cele mai mari o.a. din lume sunt în prezent: E.S.O. (European Southern Observatory) din Chile amplasat în deșertul Atacama, pe muntele Paranal (2.635 m alt.), dotat cu patru telescoape cu oglinzi de 8,2 m diametru plus alte trei telescoape secundare, mobile, care folosind interferometria, pot face observații și obține imagini echivalente cu cele ale unui telescop cu oglinda de 130 m diametru. Ul alt mare centru de o.a. se găsește în Hawaii, pe muntele Mauna Kea, la 4.200 m alt., dotat cu telescoape cu oglinzi până la 10 m diametru. De mare importanță sunt o.a. de la Paris (1667), Greenwich (1675) și Milano (1760). În România există o.s. la București (1908), Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. V. și telescop. 2. (MILIT.) Loc (special amenajat) de unde se execută observarea (2).

OBSERVATÓR², -OÁRE (< fr., lat.) adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are misiunea de a observa, de a urmări ceva. 2. S. m. (Dr.) Reprezentare a unui stat sau a unei organizații internaționale la conferințe, ședințe, sesiuni etc. ale unui organ internațional, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite dar, uneori, cu dreptul de a participa la discuții.

OBSERVATORIUL, ziar politic, național-economic și literar, editat de G. Barițiu, la Sibiu, între anii 1878 și 1885. A militat pentru unitatea mișcării naționale, culturale și literare, pentru egalitatea politică și culturală a românilor din monarhia austro-ungară cu celelalte națiuni ale imperiului, pentru tratarea obiectivă a chestiunilor politice, național-economice și literare. Colaboratori: I. Pop-Reteganul, S. Fl. Marian, H. Petra-Petrescu ș.a.

OBSERVATOR adj. ager, clarvăzător, iscoditor, pătrunzător, perspicace, scormonitor, scrutător, sfredelitor, străbătător, subtil, (livr.) penetrant, sagace, (fig.) ascuțit. (Un spirit ~.)

OBSERVATOR adj. ager, clarvăzător, iscoditor, pătrunzător, perspicace, scormonitor, scrutător, sfredelitor, străbătător, subtil, (livr.) penetrant, sagace, (fig.) ascuțit. (Un spirit ~.)