obod sn [At: DAMÉ, T. 153 / Pl: ~oade / E: srb obod] 1 (Reg) Margine circulară a sitelor de la moară, făcută din coajă de copac sau din lemn, care împiedică risipirea făinii. 2 (Olt) Scoarță de copac înfășurată în jurul gâtului vitelor atunci când au o rană, ca să nu se poată scărpina. 3 (Olt; Ban) Ciubăr în care se opăresc rufele. 4 (Olt) Împletitură de nuiele care se montează pe sanie pentru a căra fân.

OBOD, oboduri, s. n. Cilindru făcut din coajă de copac sau din lemn, așezat în jurul pietrelor morii țărănești, pentru a împiedica risipirea făinii.

OBOD, oboduri, s. n. (Reg.) Veșcă făcută din coajă de copac sau din lemn, așezată în jurul pietrelor morii țărănești, pentru a împiedica risipirea făinii. – Sb. obod.

obod n. văcălia morii (în Oltenia). [Slav. OBODŬ, legătură].

obód n., pl. oade (vsl. rus. obód. V. obadă). Olt. Guler lat de scoarță pus la gîtu uneĭ vite cînd are o rană ca să nu se poată scărpina. Văcălia moriĭ, a cĭuruluĭ, a siteĭ, a dîrmonuluĭ. Meh. Buhadă, pîrlăŭ.

obod, oboduri, s.n. (reg.) cerc de coajă de arbore în jurul pietrelor de moară; văcălie.