oblon, obloane, s.f. – 1. Panou de lemn, așezat în fața unei ferestre, servind ca și protecție. 2. Ușiță (deschizătură, fereastră, din tăblie de lemn) care face legătura dintre șură și grajd, pe care se dă fân la animale: „Șueră voinic Ion / Cu coatele pe oblon” (Papahagi, 1925: 271). – Et. nec. (DER, DEX, MDA); din ucr. oblon „jaluzea” (Șăineanu).